EMINESCU – poetul UNIVERSAL va rămâne în primul rând POETUL DE CONCEPȚIE și tocmai de aceea mulți dintre critici, unii chiar redutabili, au fost stânjeniți în analiza subînțelesurilor discrete ale operei sale.
Constat că în „vremurile actuale” opera lui EMINESCU este „analizată” într-un cadru tot mai „strâmt”, ca și când n-ar rămâne de actualitate faptul că poezia, opera de GENIU este una multilaterală și de înălțime.
Nu înțeleg de ce se „ocolește” gândirea socială a poetului, când la EL elementele de critică socială constituie una din dominantele de forță ale creației, tocmai pentru că amărăciunea propriei sale vieți exprimă pe cea a poporului român „asuprit” prin josnicia societății de atunci.
EMINESCU, prin critica sa socială s-a îndreptat, nu doar împotriva unor LIBERALI sau CONSERVATORI, ci a tuturor politicienilor ticăloși și răi. EMINESCU este, din acest punct de vedere, expresia unei conștiințe oneste. EL rămâne un EXPONENT al minunatei epoci post-pașoptiste ale cărei idealuri au constituit și pentru EMINESCU speranțe într-o societate în care să dispară mizeria și suferințele poporului.
EL nu putea „să fie altfel” căci existența i-a fost marcată de faptul dureros că bunicul său VASILE EMINOVICI era țăran iobag în satul CĂLINEȘTII lui Ciuparencu, și care numai prin „priceperea lui la învățătură” avea să fie eliberat, devenind RĂZEȘ, dascăl bisericesc.
ACEST al ȘAPTELEA COPIL din cei unsprezece, născut la 15 ianuarie 1850, în familia căminarului GHEORGHE EMINOVICI avea „să se dezvolte” în atmosfera elanului patriotic ce după 1848 se „împlinea” cu UNIREA din 1859 și DOMNIA lui A.I. CUZA. Cu atât mai dureros îi apar vremurile ulterioare, dacă ne gândim că încă din copilărie se „hrănise” din plin cu ideile iluministe din traducerile operelor clasice ale lui VOLTAIRE, MARMONTEL, LAMARTINE, MOLIERE, pe care le-a găsit și citit în biblioteca tatălui său.
EMINESCU, ca nimeni altul, cu o măiestrie de geniu, a înfățișat în opera sa nu doar natură, tradiții și sentimente, ci și VIAȚA și ASPIRAȚIILE poporului român din epoca în care a trăit. Până și EL, GENIUL, n-a putut găsi soluții la marile probleme și nedreptăți sociale în mijlocul cărora trăia și poate tocmai de aceea și VIITORUL îi apare de multe ori întunecat.
EPOCA în care a trăit și pe care magistral a înfățișat-o, poate ca nimeni altul, este plină de contradicții și frământări. Tocmai din această „durere față de semeni” a făurit încă din tinerețe poezia sa de REVOLTĂ ca o „FILIPICĂ” adresată „JUNILOR CORUPȚI”, acelui TINERET cosmopolit și superficial în „AI NOȘTRI TINERI”.
Să repunem în valoare, ATENȚIE CEI ÎN MĂSURĂ (!), poezia – „VIAȚA” construită pe antagonismul dintre exploatator și exploatați, în care marele poet biciuește fățărnicia ticăloșilor în încercarea de a ascunde mizeria și sărăcia poporului! EMINESCU a fost „pasionat” în a-și lămuri cauzele inegalității sociale, ale luptei între săraci și bogați, de aceea, înainte de a-și „elabora” poeziile cu această temă a scris studii de istorie și economie politică, iar în perioada studiilor de la BERLIN și VIENA, tocmai asemenea teme au stârnit un puternic ecou pentru poet.
EMINESCU are însemnări și aprecieri semnificative asupra temei, căci el avea cunoștințe despre CAPITALUL lui MARX și despre MANIFESTUL P.C., de MARX și ENGELS și pornind tocmai de la ele începe să lucreze la poezia „PROLETARUL” sau „IDEILE PROLETARULUI”.
Conștiința poetului a fost profund marcată de COMUNA DIN PARIS – 1871, și tocmai de aceea în poezia scrisă pe când era la studii în BERLIN – „UMBRE PE PÂNZA VREMII”, el zugrăvește cu admirație figurile eroice ale apărătorilor ei.
Controversatul „ÎMPĂRAT și PROLETAR”, dar cu excepționale considerente sociale, denotă că acele convingeri căpătate prin cunoașterea îndeaproape a suferințelor poporului nu l-au părăsit niciodată pe EMINESCU.
EMINESCU, și ca jurnalist, rămâne URIAȘ, căci în modul cel mai tranșant urmărea și înfățișa toate fenomenele vieții sociale care țineau de existența grea a celor foarte mulți, săraci, de la sat și oraș, și că în ROMÂNIA NOASTRĂ, de atunci, spunea el: „LIBERTATEA este libertatea de a exploata, EGALITATEA este egalitatea de a deveni tiran ca și vecinul meu, FRATERNITATEA este un moft…”.
Așadar, iată ESENȚA GÂNDIRII SOCIALE a lui MIHAI EMINESCU pe care SLAVICI, la timpul său, cel mai bun memorialist și comentator al vieții și operei MARELUI POET, a sintetizat-o strălucit, astfel:
„Când era vorba de asemenea păcate omenești, EL nu făcea deosebire între CONSERVATORI și LIBERALI, și urgisit li s-a făcut tuturor celor ce nu erau cumsecade”.
CREAȚIA lui EMINESCU este a unui GENIU cu VIZIUNI COSMOGONICE, iar EL va dăinui veșnic și pentru „LUMEA VIITOARE”, care i-a acceptat NEMURIREA în momentul când N.A.S.A, în 2008, prin studiul sondei spațiale MESENGER asupra planetei MERCUR, a „botezat” un crater al planetei cu numele de onoare „EMINESCU – poet desăvârșit și influent, care până azi este considerat poetul național al ROMÂNIEI”, cum stă scris pe site-ul N.A.S.A – S.U.A.
