Acasă Actualitate Accident la Radomirești. Cinci victime

Accident la Radomirești. Cinci victime

209

Duminică a avut loc, pe DN 6, la ieșire din comuna Radomirești spre Mihăiești, o tamponare serioasă între două autovehicule, pe baza nerespectării distanţei corespunzătoare. La faţa locului s-a intervenit pompierii de la Garda Stoenești, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descărcare, dar și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt.
„La sosirea echipajelor, cele cinci persoane au fost găsite conștiente, în afara autovehiculelor.
Pompierii militari au acționat pentru deconectarea bornelor bateriilor autovehiculelor implicat în accident, în sprijinul echipajelor de la Serviciul de Ambulanță, dar și pentru sablarea carosabilul de resturile rezultate în urma accidentului. Echipajele medicale au preluat două persoane, pasageri ai autoturismului, aflate pe bancheta din spate, în vârstă de 23 de ani și 56 de ani, ambii din comuna Lipova, județul Dolj, cu traumatisme cranio-cerebrale. Bărbatul în vârstă de 23 de ani a fost transportat la spitalul din Caracal, iar cea de-a doua victimă la UPU Slatina. Celelalte persoane implicate în accident au fost asistate la fața locului, dar au refuzat transportul la spital.Polițiștii rutieri s-au deplasat la fata locului si din primele verificări au stabilit faptul ca un tanar, de 22 de ani, din localitatea Stefanesti, in timp ce se deplasa pe Drumul National 64, din directia Dragasani catre Slatina, pe raza comunei Strejesti, nu ar fi pastrat distanta corespunzatoare in mers, intrând in coliziune fata-spate cu autoturismul din fata sa, condus regulamentar de o femeie, de 32 de ani, din Bucuresti. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continua sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă.”, a declarat Victor Enuş, purtător de cuvânt al ISU Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.