În dimineaţa zilei de marţi, 23 octombrie, când nu se iviseră zorii, pe strada George Poboran din Slatina a avut loc un incendiu care a fost declanşat de o lumânare aprinsă şi nesupravegheată.
„Pompierii de la Detașamentul Slatina, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, au fost solicitați să intervină în municipiul Slatina, pe strada, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă nelocuită. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum, la acoperișul casei și la bunurile dintr-o cameră de locuit. Pentru lichidarea incendiului pompierii militari au acționat aproximativ trei ore. În urma incendiului au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați și bunurile dintr-o cameră de locuit.”, spun pompierii.