Acasă Actualitate Crima din Piaţa Gării-Autogară. Făptaşul s-a predat la Craiova

Crima din Piaţa Gării-Autogară. Făptaşul s-a predat la Craiova

1083

Vineri seară, în jurul orei 23.30, în Piaţa Gării, zona Autogară, din Slatina, a avut loc o altercaţie între trei persoane: Ion Şerban (făptaş), Ion Pietroșel (44 ani, victimă decedată) şi D.I.S. (24 ani, victimă rănită). Altercaţia a plecat, pe fondul unei stări de ebrietate, de la faptul că D. I. S. a sesizat că Ion Şerban îi făcea avansuri concubinei lui Ion Pietroșel. Pentru aplanare intervine Ion Pietroșel, iar Ion Şerban îl răneşte, prima dată, pe D.I.S., cu o tăietură de cuţit, apoi pe Pietroșel, cu trei înjunghieri – în zona inimii. Ion Şerban fuge, de la locul faptei, şi este urmărit de D.I.S., dar i se pierde urma.

„În fapt, în noaptea de 12/13.10.2018, în jurul orelor 23.30, în municipiul Slatina, zona Autogară, un autor necunoscut i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit victimei P.I. din mun. Slatina, jud.Olt, provocându-i leziuni care au condus la decesul acestuia, conform constatărilor preliminare, din care rezultă ca moartea lui P.I., de 44 ani, a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienţei cardio-circulatorii acute consecintă a trei plăgi tăiate înţepate cu interesare cardiacă şi pulmonara, cu hemoragie internă consecutivă. Leziunile traumatice s-au putut produce cu corp tâietor înţepator. Între leziunile traumatice şi deces există legatură de cauzalitate necondiţionata. În urmă investigaţiilor efectuate a fost identificat autorul faptei în persoana numitului Șerban Ion, din com. Urzică, jud. Olt, care, în noaptea de 12/13.10.2018, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii cu victima S. D. I. pe tema avansurilor făcute martorei M.V.G. (concubina victimei P.I.), a luat un cuțit și i-a aplicat o lovitură victimei S. D. I., moment în care intervine victima P. I., astfel că suspectul se îndreaptă spre acesta și îi aplică cu același cuțit un număr de trei lovituri, toate în zona pieptului (inimă). Imediat după săvârșirea faptei, suspectul Șerban Ion fuge de la față locului, și cu toată că este urmărit de prima victima, respectiv S. D. I, reuşeşte să scape.”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

În cursul serii de sâmbătă, Ion Şerban s-a predat la secţia de Poliţie Transport Feroviar din Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.