Două maşini au fost implicate într-un accident, care s-a produs în parcarea Prefecturii Olt. O persoană a rămas încarcerată şi a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată la spital. Acesta a fost scenariul pe care l-au desfăşurat pompierii, de ziua lor, după ceremonia militară.
Pe platoul din faţa Prefecturii Olt a avut loc o manifestare dedicată împlinirii a 170 de ani de la bătălia de pe Dealul Spirii (astăzi, locului pe care se află Casa Poporului). Au participat oficialii judeţului, şefi de deconcentrate, dar şi şefii Bazei Deveselu. În cadrul ceremoniei, mai mulţi militari au fost ridicaţi în grad, iar un altul a a primit distincţie din partea şefilor, pentru că a salvat viaţa unui bărbat prins sub pământ.
La finalul evenimentului a avut loc şi excerciţiul amintit la care au participat mulţi elevi slătineni.