Acasă Actualitate Două într-o zi… petrecute noaptea

Două într-o zi… petrecute noaptea

239

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt informează că, în noaptea de 3 spre 4 iulie a.c., un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din Cilieni. a fost ucis cu coasa de un consătean, în vârstă de 41 de ani, pe fondul unui conflict care a izbucnit spontan.
„În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orelor 00:00 – 01:00, în urma unui conflict spontan, suspectul P.I., din comuna Cilieni, judeţul Olt, a agresat-o fizic cu o coasă pe victima J.T. în vârstă de 66 ani, din aceeaşi localitate, în timp ce se afla pe izlazul comunei Cilieni, judeţul Olt, producându-i leziuni traumatice care au condus la decesul său”, se arată într-un comunicat de presă.
În altă parte a judeţului Olt, în comuna Tia Mare, cu nici 24 de ore înainte de evenimentul de la Cilieni, un bărbat ucidea, cu sânge rece, pe un consătean, în vârstă de 41 de ani. Apoi, suspectul a furat ce a prins şi a fugit, fiind prins într-un lan de porumb.

În cazul celor două crime, suspecţii au fost reţinuţi 24 de ore, o instanţă va dispune măsuri legale corespunzătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.