Astăzi, 15 iunie 2018 se împlinesc 129 de ani de la trecerea în spirit fără ființă a lui Mihai Eminescu, poetul națiunii române. Indiferent de locul unde se află românii în vremurile de astăzi, pentru fiecare Eminescu înseamnă ceva sinonim cu acasă. Cu țara noastră, într-o corectă formulare…
Într-o societate dominată de ambiții mărunte, condusă de indivizi și nu de bărbați de stat, acolo unde meritocrația se rezumă la evitarea dezacordului dintre subiect și predicat, unde justiția e despuiată în mijlocul străzii și trasă forțat spre bordelul politic, unde drumurile sunt tranșee de luptă între viață și moarte, Mihai Eminescu e incredibil de actual.
Pentru versurile următoare, de le-ar fi scris și rostit în timpurile noastre, acesta ar fi riscat să fie făcut șobolan de bravii conducători din umbra micilor ambiții ale vremurilor noastre:
„Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară, Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară, Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei, Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei! Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire; Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire”
În virtutea pasajului peste timp, Eminescu ar fi fost catalogat bursier la Soroș, element diversionist, propagandist ostil, personaj reacționar.
Cum contemporanii i-ar fi-nțeles mesajul cu greutate, un asemenea literat nu ar fi avut loc în Uniunea Scriitorilor, și mai mult decât atât, figura sa i-ar fi tentat pe jandarmi să-i tragă bastoane pe spate, dacă l-ar fi văzut rătăcind printre protestatarii #rezist. Despre amenzi… nici nu mai vorbim! Istoria românilor cuprinde multe episoade în care cei în drept nu sunt acolo unde trebuie să fie, iar cei care nu trebuie să fie decid prea mult și prea pentru toți. De aici încolo, concluziile sunt la purtător…
