Din câteva puncte de vedere, ai zice că nici nu a început campania în judeţul Olt. Doar prin Slatina, în locul reclamelor la vasele de wc Dedeman, a apărut Victor Ponta. Într-o fotografie care seamănă cu a lui Năstase din 2004. Din care ginerele lui Ilie Sârbu vorbeşte de unire şi schimbarea până la capăt. De parcă la putere nici n-ar fi PSD. Îi văd pe ai noştri de la Olt: Stănescu, Oprescu, Bărbulescu, Moţ, Vâlcov, Delureanu… primari din toţi judeţul, Mitroi de la Pensionari, Prina de la primărie şi alţii, câtă frunză şi iarbă, alergând să iasă Ponta preşedinte. Prin şedinţe, prin comune, din om în om. În condiţiile în care pe Nicuşor Buică, secretar de stat la Transporturi, Ponta l-a dat afară ca pe o măsea stricată, în situaţia când autostrada care ar trebui să lege Slatina de Piteşti şi de Craiova a devenit subiect de bancuri, în timp ce aprecierile lui Dan Şova, cel mai bun prieten al lui Ponta, despre PSD Olt sunt greu de reprodus pe hârtie, având în vedere şi alte, alte aroganţe ale primului ministru în funcţie, candidat pentru funcţia de preşedinte al României, cu tot respectul sincer purtat unor oameni din PSD Olt, pun, marţi dimineaţa, o întrebare: V-aţi întrebat dacă merită?