Articolul îl dedic CENTENARULUI UNIRII și în cinstea a 460 de ani de la nașterea lui MIHAI VITEAZUL UNIFICATORUL, căci prea puțin se evocă personalitatea uriașă a LUI, în acest an de referință pentru istoria neamului românesc.
MIHAI a văzut, a analizat și mai ales a înțeles adânc frământările și dorințele românilor: îndepărtarea stăpânirii otomane sugrumătoare și hotărârea de a trăi liberi într-un stat unitar și puternic. S-a scris mult despre acest „OSTAȘ în cel mai deplin și mai frumos înțeles al cuvântului”, cum îl numea marele istoric NICOLAE IORGA, evidențiindu-se puternica personalitatea lui MIHAI VODĂ ce a purtat cu cinste pecetea epocii în care a trăit.
În mulțimea de lucrări despre MARELE NOSTRU DOMN MIHAI VITEAZUL UNIFICATORUL, cea a profesorului ploieștean ION C. PETRESCU poate fi considerată O MARE IZBÂNDĂ. Autorul a scris o valoroasă lucrare științifică ce face lumină asupra sfârșitului de veac al XVI-lea din istoria românilor, cât și din cea europeană, reușind să impună în literatura română o „scriere” extrem de originală prin tematică, făcând-o accesibilă oricărui cititor.
Lucrarea este intitulată „MIHAI VITEAZUL și ARTA DIPLOMAȚIEI” și prin modul de abordare a problematicii timpului reprezintă un pas important în cunoașterea unei epoci unice din istora noastră medievală, impusă de MARELE DOMNITOR care „reușește” UNIREA folosind cu dibăcie atât arta războiului cât și arta diplomației.
Autorul pune în valoare un vast material documentar, dar el însuși îmbogățește informațiile prin valoroasele sale cercetări. Este meritoriu faptul că profesorul ION C. PETRESCU aduce cu această lucrare cunoașterea adâncă a diplomației noastre și europene a timpului și îndeosebi în privința subiectelor de la sfârșitul secolului al XVI-lea, unde IMPERIUL OTOMAN și IMPERIUL HABSBURGIC se aflau într-o puternică confruntare.
Profesorul I.C. PETRESCU, de la renumitul Colegiu Național „MIHAI VITEAZUL” Ploiești, reușește, cu mult talent, să înfățișeze esența personalității lui MIHAI VITEAZUL și odată cu aceasta semnificația acțiunilor sale între care UNIREA este DOMINANTA ISTORICĂ a neamului românesc a cărei „rezonanță” va fi infinită.
Evocarea, în contextul diplomației, a lui MIHAI VITEAZUL UNIFICATORUL o face într-o excelentă corelare cu aceea de vajnic apărător al independenței neamului românesc în cadrul căreia locul central îl ocupă „RELAȚIILE” cu TURCII, dar foarte important fiind și cel privind relațiile cu HABSBURGII și VECINII.
Lucrarea profesorului ION C. PETRESCU este centrată pe problemele arzătoare ale TIMPULUI, având grijă să sublinieze „rostul” special al domniei lui MIHAI VITEAZUL în atingerea obiectivelor ce vizau o reconsiderare radicală a poporului român în raport cu vecinii, în prim-plan „stând” UNIREA.
Scriere comemorativă într-un fel, cu evidente „rosturi” diplomatice și politice în înfăptuirea UNIRII din 1600, „MIHAI VITEAZUL și ARTA DIPLOMAȚIEI” rămâne o operă științifică atât prin fixarea unor coordonate în desfășurarea evenimentelor și a semnificației lor, cât și prin informații pentru o reconstituire istorică a timpului de atunci, cu amănunte reprezentative.
Desigur că s-a scris mult despre MIHAI VITEAZUL și există progrese în acest sens, dar lucrarea profesorului ION C. PETRESCU este un important și real câștig printr-o înțelegere superioară a ceea ce a însemnat diplomația utilizată de marele nostru DOMN într-o epocă complicată cu multe probleme, atât în politica internă, cât și în cea externă.
Lucrarea ne oferă posibilitatea de a înțelege rolul istoric al poporului român, sub domnia lui Mihai Viteazul în această zonă a EUROPEI și a locului său în desfășurarea unei lupte aprige seculare pentru apărarea ființei statului și îndeobște a rosturilor sale ca un popor ce dorește UNIREA celor 3 țări românești.
În aceleași timp, lucrarea lui ION C. PETRESCU aparține literaturii prin puternicul sentiment care-i străbate paginile prin tensiunea interioară care ține încordată expunerea de la un capăt la altul prin darul autorului de a vedea pretutindeni în istorie – OAMENII VII și cu atât mai mult cu cât manifestă pasiune de a sublinia rolul atât al domnitorului cât și al poporului în acele momente.
Autorul, profesorul ION C. PETRESCU, prin talent, subliniind uriașa și complexa personalitate a lui MIHAI VITEAZUL UNIFICATORUL, aduce pagini de „INVIERE ISTORICĂ”, calde și luminoase, într-o limbă românească curată, astfel că lucrarea se citește cu plăcere și interes, conferindu-i acestei cărți, pe lângă valoarea istorică, și o valoare morală esențială de încredere în înțelepciunea POPORULUI ROMÂN.
MAI 2018
Am aflat că PLOIEȘTENII îl omagiază pe marele nostru domnitor, în această lună a anului 2018, căci pentru EI, EL este atât UNIFICATORUL cât și URBANIZATORUL și INTEMEIETORUL.
MARELE VOIEVOD, în aprecierea scriitorului MIHAIL SAVASTOS, în anul 1599 a întemeiat orașul PLOIEȘTI, pe atunci ca un târg înfloritor. Numele ar veni de la un MOȘ PLOAE, care plecând din calea turcilor s-a așezat ACI, în această zonă frumoasă și bogată pe care MIHAI VITEAZUL a „văzut-o” ca o zonă strategică ce-i putea asigura „APROVIZIONAREA MATERIALĂ”, dat fiind câmpia, dealul și muntele, fiecare cu „belșugul” său.
În al doilea rând, „Drumul TELEAJENULUI” îi ușura campania în ARDEAL, în vederea MĂREȚULUI OBIECTIV. Cinste PLOIEȘTENILOR de AZI, care știu să-și cinstească ÎNTEMEIETORUL, omagiindu-și și înaintașii, căci TOȚI împreună au făcut din actuala reședință a județului PRAHOVA un ORAȘ MINUNAT, pe care, ca turist (o fac de cel puțin două ori pe an) îl vizitezi cu emoție și bucurie.
Asigurându-i de prețuire, ne bucurăm împreună cu EI, căci și noi OLTENII îl socotim „de-al nostru” pe MARELE DOMN UNIFICATOR pentru că: 1. Înainte de a fi DOMN, MIHAI în timpul lui ȘTEFAN SURDUL, a fost ispravnic la CRAIOVA pentru ca apoi, sub ALEXANDRU CEL RĂU să ajungă BAN AL OLTENIEI. 2. Din 1594 o ctitorie a lui este mănăstirea CLOCOCIOC (CLOCOCIOV) din SLATINA, și ea CURTE DOMNEASCĂ a lui VLAD VINTILĂ, „zidită și ridicată din temelie” de EL, după cum stă scris în HRISOVUL, ulterior, de la MATEI BASARAB din 2 aprilie 1646. 3.MIHAI VITEAZUL a avut la CARACAL o curte domnească de unde la 15 noiembrie 1598 emitea un hrisov (din CARACAL). 4. În documentul din 1 septembrie 1597, EL, MIHAI, fiul domnitorului PĂTRAȘCU cel BUN, întărește unor locuitori dreptul de proprietate asupra unor sate. Între boierii judecători figurează STROE, „MARELE STOLNIC” la satul VITĂNEȘTI, sat aparținător, multă vreme, comunei mele natale – OPTAȘI-MĂGURA, județul Olt.
MIHAI VITEAZUL era, ATUNCI, personalitatea cea mai puternică și mai multilaterală, nu numai de pe plaiurile românești, ci din întreaga EUROPĂ, fapt care l-a făcut pe marele istoric CONSTANTIN C. GIURESCU să ni-l înfățișeze astfel:
„În istoria universală, păstrând proporțiile, e un singur caz asemănător, acela al lui NAPOLEON I. La amândouă aceste mari figuri ale istoriei găsim o acțiune militară, purtând pecetea geniului, întinse cuceriri teritoriale, o înfrângere hotărâtoare – MIRĂSLĂU-LEIPZIG – apoi o reluare a acțiunii și în cele din urmă, un sfârșit impresionant. Asemănarea merge și mai departe, în ce privește temperamentul: aceeași voință, aceleași izbucniri violente, aceeași repeziciune în hotărâri”;
După ce a fost comparat cu HANIBAL CARTAGINEZUL (istoricul – Gașpar Boetius) și WALLENSTEIN eroul Boemiei (istoric MACUREK) MIHAI a fost nu numai VITEAZ ci și MARE, iar rolul pildei oferite de EL s-a văzut și în 1918, când s-a desăvârșit unitatea națională, magistral exprimată de NICOLAE IORGA: „De la 1600, niciun român n-a mai putut gândi UNIREA fără uriașa lui personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptății, fără chipul lui, de curată și desăvârșită poezie tragică”.
Iată de ce, AZI – în 2018 – dar și VEȘNIC – tot mai puternic strălucește chipul lui MIHAI VITEAZUL, iar amintirea faptelor sale va dăinui tot mai VIE și mai LUMINOASĂ.
