În 2012 a ieşit primar în urma unei operaţii complicate de numărare a voturilor. Au fost vreo câteva în plus, dar şi unul îi era de ajuns. Odată ajuns edil la Potcoava, comuna cu nume de oraş, Manuel Enăchioaia s-a apucat din nou de pasiunea vieţii sale: de fotbal. La un alt nivel. Echipa locală care o să aibă ea odată şi-odată rezultate, are în fruntea stafului de conducere pe socrul primarului. Doar, nu l-ar fi pus acolo pe socrul altuia. Deplasările la meciuri, acolo de unde vin cu sacii plini de goluri, se fac cu microbuzul şcolii. Doar nu au elevii ore întotdeauna în sfârşit de săptămână, iar de protestat nu protestează nimeni. Mai mult decât atât, tot din dragoste pentru fotbal, plasele de la un proiect european de împrejmuire a locaţiilor de strângere a gunoiului au ajuns gard la stadion. Pentru binele locuitorilor din Potcoava. Uitând primarul de la Potcoava că nişte grei adevăraţi din fotbal scriu acum în locuri ferite de opinia publică, memorii şi cărţi de bucate.