Dragii mei,
Am văzut ultima mare răbufnire a acestei ierni care ne-a invadat primăvara și ne-a dat de gândit cu orele la ce haine să scoatem sau să bagăm în dulap
Mai greu cu organizarea comitetelor de iarnă care au cheltuit și anul acesta câteva milioane de euro pe deszăpezire, surprinse că în acest anotimp, culmea ninge. Dar se pare că Cel care a dat zăpada începe să o și ia și ne lasă pregătiți de vreme frumoasă.
Am rezolvat cumva ecuația iernii de afară dar ce facem însă cu iarna din suflete?
Sunt mulți cei care au sufletele înghețate și se încăpățânează să și le păstreze astfel.
Au acele priviri reci și nepăsătoare la nevoile aproapelui, trântesc peste ceilalți țurțuri mari și grei fără să le pese de suferința de îi înconjoară. Refuză căldura care izvorăște din Soarele Dreptății care este Hristos și preferă monotonia propriei vieți lipsite de sens.
Toți ne regăsim în descrierea de mai sus, mai mult sau mai puțin.
Nepăsarea aceasta care emană valuri de frig îl transformă pe omul făcut de Dumnezeu cu rațiune, voință și sentiment într-un individ doar util societății dar” paralel” cu oamenii din jurul lui.
Îi vedem pe stradă pe cei care au privirile în gol, pleacă la serviciu la ora x și se întorc la ora y, trag toată viața pentru bani cu care cumpără iluzia unei vieți fericite și mor lăsând în urmă o idee rece despre un om, nicidecum ideea despre” omul acela”.
Aceștia sunt oamenii care au mereu o iarnă în sufletele și pentru care primăvara Învierii lui Hristos este tot mai departe, nu pentru că ea nu vine… ci pentru că ei refuză să o accepte.
Dragii mei,
Întâlnesc tot mai des inimi incapabile să iubească și să zâmbească la micile bucurii oferite zilnic. Oameni tot mai depărtați de umanitatea din ei ce dovedesc că nu știu să relaționeze și să accepte că viața este cu bune și cu rele. Oameni care datorită iernii din sufletele lor refuză să vadă primăvara înverzită, vara călduroasă sau toamna colorată din sufletele celorlalți. Oameni care cred că doar ei dețin adevărul absolut și că doar ce fac și cum fac ei este bine, neacceptând greșelile firești ale celorlalți.
Dumnezeu îi dă posibilitatea omului să experimenteze” anotimpurile” cu trăirile sufletești și depinde de om cum alege să își continue viața sau dacă alege să se” limiteze” doar la un anotimp.
Omul trebuie să plângă, să râdă, să zâmbească, să sufere, să accepte, să iubească, să ierte, ș.a.m.d. El nu se poate și nu trebuie să se limiteze doar la o stare (ex: o stare de iarnă permanentă) atâta timp cât Dumnezeu îi dă posibilitatea să experimenteze toate trăirile.
Nu poți intra în Biserică și să rămâi indiferent la frumusețea bucății din rai aflată la tine în cartier sau în sat.” În Biserica Slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta” ne spune psalmistul. De asemenea nu poți rămâne rece la căldura care îți intră în suflet atunci când te rogi și nici nu poți rămâne cu spatele la prezența lui Dumnezeu reală din Liturghie.
Din ce în ce mai puțini oameni intră în Biserică să își încălzească sufletele și să izgonească de acolo iarna. Aceștia devin tot mai reci și orice fărâmă de umanitate dispare treptat.
Dacă iarna de afară pălește, haideți să încercăm în zilele numărate până la Învierea lui Hristos să o scoatem și din suflete. Să încercăm să ne încălzim unii pe alții printr-o îmbrățișare și o garanție că totul o să fie bine, că soarele o să zâmbească și pe strada celui aflat în deznădejde.
Amin!
Prof. drd. teolog Alin Bolboașă – Șofaru
