Sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 02.15, pompierii Gărzii Stoenești s-au deplasat, în comuna Băbiciu, pentru a stinge focul care pusese stăpânire pe o casă. Incendiu se manifesta cu amploare, lucru care s-a făcut pe pompieri să ceară sprijin de la Detașamentul Caracal.
La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj SMURD, însă nu a fost nevoie de intervenţie medicală, deoarece nu au existat victime.
„La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la bunurile dintr-o bucătărie, mansarda locuinței și la acoperișul casei.
Intervenția pompierilor a durat aproximativ trei ore, iar incendiul a fost lichidat în limitele găsite.
Au ars: electronicele și electrocasnicele din bucătărie, materiale textile și ambalaje de carton depozitate în mansardă și acoperișul casei pe aproximativ 150 de metri pătrați.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit electric produs de un cablu electric defect sau cu improvizații.
Le reamintim cetățenilor că aparatele electrice, cablurile electrice, prizele şi întrerupătoarele cu defecţiuni sunt surse frecvente de incendiu, iar pentru remedierea defecțiunilor este necesară intervenția personalului autorizat.”, informează ISU Olt.