În zilele de 16 şi 17 martie a.c. a avut loc, la Horezu, judeţul Vâlcea, cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor al Copiilor „Filofteia Lăcătușu”. La această ediţie s-au calificat şi cinci oltence: Simona Popescu, Amelia Olteanu, Andreea Denisa Popescu, Roxana Pațanghel și Roberta Buzurin. Dintre toţi participanţii din România, Ucraina, Serbia, Bulgaria și Republica Moldova, slătineanca Andreea Denisa Popescu a demonstrat că este cea mai bună. Aceasta a primit trofeul ediţiei din acest an, eveniment care a avut loc la Casa de Cultură „Constantin Brâncoveanu” din localitate.
„Dragi prieteni, ţin să vă împărtășesc câteva momente trăite cu mare emoție la Festivalul Internaţional „Filofteia Lăcătuşu” – Horezu-Vâlcea, unde am obținut marele premiu. Mulţumesc juriului, al cărui președinte a fost cunoscutul interpret Bogdan Cioran, orchestrei „Rapsodia Vâlceană”, dirijor, maestrul Cristi Caliu, omul care a fost aproape de fiecare concurent în parte, domnului Dorin Brozba şi domnului Radu Popovici, organizatori ai acestui festival de excepție, autorităților locale, pentru susținere şi aprecieri. Nu în ultimul rând, aduc mii de mulțumiri oamenilor dragi mie, care mă poartă pe acest frumos drum, dpamnei Ion Georgiana, textier de excepție, care asterne, pe hârtie, versuri care ajung la sufletul omului, maestrului Cristian Dumitru, dirijor al Ansamblului Profesionist „DOINA OLTULUI”, omul care mă susține şi mă sprijină în toate activitățile mele artistice, doamnei mele dragi, profesor Georgeta Chițoran-Orăşeanu, cea care îmi îndrumă pașii către cântul popular”, a spus Andreea.