Marţi, 6 martie a.c., la Filiala Slatina a Facultății de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală, din cadrul USAMV, Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a susţinut cunferinţa „Președinția României la Consiliul Uniunii Europene – Așteptări, provocări, responsabilități“, în faţa studenţilor instituţiei de învăţământ superior de la Strehareţi.
În deschidere, directorul Facultatea de Management, lector univ. dr. Victor Tița, i-a prezentat pe invitaţii zilei. Dezbaterii s-au alăturat conferenţiarul universitar dr. Liviu Mărcuţă, prodecan al facultăţii amintite, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, Virgil Delureanu şi viceprimarul municipiului Slatina, Gigi Vălceleanu.
La începutul dezbaterii, Victor Negrescu a stat de vorbă cu jurnaliştii şi despre Congresul PSD, care are loc sâmbătă, 10 martie a.c., la Sala Palatului din Bucureşti. Acesta crede că viitorul mod de conducere trebuie să fie axat pe echipe regionale, pentru că acestea sunt cele care cunosc cel mai bine zona pe care o reprezintă.
„Cred că este important să se formeze o echipă axată pe regiuni, bazată pe colegi care au reprezentativitate regională, care vor fi în contact cu conducerile județene pe un plan local și cred că aceștia sunt cei mai recomandabili pentru a face parte din actuala echipă. Eu voi avea, în continuare, aportul pe dimensiunea internațională. Sunt președintele PES Activities România, structura militanților de stânga în rândurile PSD, peste 10.000 membri, și, prin prisma acestei funcții, voi contribui la ceea ce înseamnă decizii naționale împreună cu echipa viitoare, după votul de sâmbătă, de la congres.”
Conferinţă pentru un moment istoric
Eveniementul de marţi a avut loc în sala de festivităţi a USAMV Slatina, care a devenit neîncăpătoare, studenţii fiind interesaţi de dezbateri
„Conferinţa desfăşurată la Filiala Slatina a Facultăţii de Management este foarte importantă, mai ales prin alocuţiunea ţinută de domnul ministru Victor Negrescu în faţa studenţilor, care trebuie să recunosc că şi-au pregătit întrebări. Când au aflat de eveniment au fost foarte curioşi şi, drept dovadă, aproape că nu au avut loc în sală. Este foarte important pentru ei, întrucât ei reprezintă viitorul acestui demers extraordinar numit Uniunea Europeană. Totodată, vizita şi demersul unui ministru delegat al Afacerilor Europene, Victor Negrescu, de a se prezenta în faţa studenţilor noştri şi de a le răspunde la întrebări este pentru filiala noastră un lucru extraordinar. Reprezintă o coborâre la nivelul tineretului ca să le răspundă aşteptărilor, frământărilor, în legătură cu Uniunea Europeană, dar şi pentru a le răspunde întrebărilor legate de preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, într-un viitor foarte apropiat”, a spus Victor Tiţa.
România şi rolul său important
Victor Negrescu le-a spus studenţilor ce reprezintă responsabilitatea pe care România şi-o va asuma prin preluarea preşedinţiei Consiliul Uniunii Europene, un moment care va aduce beneficii României şi zile mai bune. Ministrul a transmis un mesaj ferm, acela că tinerii reprezintă un pilon important al cuminităţii, iar cuvântul lor este foarte important pentru autorităţi şi pentru toţi factorii decidenţi, care trebuie să ţină seama de propunerile tinerilor.
„Este foarte important să discutăm cu toată lumea despre ce înseamnă această viitoare preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene, ce înseamnă pentru România, ce înseamnă pentru parcursul nostru european şi mai ales să le auzim părerile, opiniile. Este foarte important pentru noi să construim acest demers plecând de la cetăţeni, plecând de la punctul lor de vedere, plecând de la priorităţile lor. De fapt, am încercat să facem acest lucru în ultimele şapte, opt luni, inclusiv pe site-ul nostru de pregătire a preşedinţiei, www.românia2019.eu. Există un spaţiu pe care cetăţenii îl pot accesa, unde pot veni cu idei, cu propuneri, cu soluţii, care pot fi integrate în ceea ce înseamnă priorităţile noastre pe perioada preşedinţiei. Ar trebui, în primul rând, să explicăm ce înseamnă această preşedinţie. Timp de şase luni, începând cu 1 ianuarie 2019, România va deţine această preşedinţie. Vom juca un rol important, un rol de mediator, practic rolul nostru va fi acela de a pune statele la aceeaşi masă şi a genera un consens, un punct de vedere comun care ulterior va fi discutat cu reprezentanţii Parlamentului European şi reprezentanţii Comisiei Europene. Nu vom deţine şefia Uniunii Europene. Acest lucru este o eroare dacă spunem acest lucru, vom deţine preşedinţia unei instituţii a Uniunii Europene care reprezintă interesele statelor membre. De fapt acest lucru presupune un efort foarte mare. Pe de-o parte să ascultăm statele membre, de cealaltă parte să fim capabili să venim cu soluţii. Pe perioada preşedinţiei noastre vor fi tratate subiecte importante, despre care cu siguranţă cetăţenii au auzit: ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, discuţiile privind cadrul financiar multianual şi, de asemenea, discuţiile privind agenda viitoare a Uniunii Europene în perspectiva anului 2024, agenda strategică 2019-2024. De aceea este important pentru noi să venim cu soluţii, să venim cu idei şi mai ales oamenii să participe la acest proces de consultare politică”, a spus ministrul Negrescu.