Programul de Guvernare de este destul de complex. Încă din 2016, prin acest proiect de guvernare, s-a avut în vedere şi mediul agricol din România. An de ani, în unele zone ale judeţului Olt, grindina face ravagii. S-a găsit o soluţie şi ea constă în montarea unor sisteme antigrindină. Pe raza judeţului, încă din 2016 funcţionează un astfel de sistem. La debutul anului în curs, s-a luat decizia ca la Poboru, Sâmbureşti și Grădinile să se monteze sisteme antigrindină
„Dezvoltarea Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor este o parte a Programului de Guvernare. În 2018, 125 de puncte de lansare vor fi funcționale, dintre care trei în județul Olt, în comunele Poboru, Samburesti și Grădinile. La Poboru și Samburesti, sistemele vor deveni funcționale în câteva luni și mii de hectare de teren vor fi protejate de efectele negative ale fenomenelor climatice extreme. Această măsură din Programul de Guvernare a însemnat și locuri de munca pentru 18 tineri din cele doua comune care au fost specializați în noua lor meserie.
Măsurile din Programul de Guvernare sunt implementate rând pe rând și rezultatele se văd.2, spune deputatul Iancu pe pagina sa de socializare.