În pictarea de icoane există anumite trepte. Trepte care fac parte din procedeul realizării unei icoane, elaborat și experimentat de-a lungul timpului de icononari pricepuți din vechime…
Toate aceste etape sunt respectate în întregime, în totalitate, de meșterii contemporani, nefiind schimbate, iar pentru asta, sigur că și iconarii începători trebuie să le urmeze cu strictețe.
Cu alte cuvinte, metodele de pictare a icoanei sunt stricte și strâns legate de tradiția veche, unde își au viața lor istorică. Desigur că odată cu evoluția timpului au apărut și materiale noi, adecvate, cu care iconarii s-au acomodat și pe care le-au studiat și pus în practică.
Sigur că în zilele noastre putem folosi și materiale, de preferat cele care au mai fost experimentate și cu referiri în vechiile îndrumare. Pe lângă toate astea, iconarul trebuie să-și îndrepte mai mult atenția asupra treptelor alcătuirii imaginii iconografice, pentru că aceasta nu este întâmplătoare, ci decurge din esența interioară a icoanei, felul cum ea este reprezentată și în formele ei exterioare, dar și prin metodele de folosire a materialelor care sunt în strânsă legătură cu alcătuirea ei. Aici icoana având atât o latură duhovnicească, cât și una tradițională prin formele ei exterioare și metodele tehnice folosite.
Ea nu este o artă independentă ca celelalte arte, având rânduială, iar canoanele ei fiind o parte din viața bisericii: Dumnezeiescul Întemeietor Cap al Bisericii spunea: „Eu nu sunt din lumea aceasta” – „Împărăția mea nu este din lumea aceasta”.
Deci, natura bisericii, rânduielile ei, menirea și țelul nu sunt din lumea aceasta. Astfel, biserica voiește ca iconografia să arate prin reprezentări învățătura, istoria docmelor de credință, teologia, rugăciunea întregii suflări a vieții duhovnicești.
Profesor,
HARY ALEXANDRU BUNGIU
