Acasă Actualitate Cine e autorul moral al statuii! 25 de ani de la construirea...

Cine e autorul moral al statuii! 25 de ani de la construirea și amplasarea în municipiul Slatina a monumentului dedicat domnitorului Alexandru Ioan Cuza

601

În aceste zile se împlinesc 25 de ani de când în orașul nostru a fost dezvelită impunătoarea statuie a lui Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite și al Statului Național România (1859-1866).

Documentul prin care Prefectura Olt depunea un dosar complet despre statuie

În timpul domniei sale au fost puse bazele dezvoltării României moderne, fiind adoptate schimbări structurale pe plan social-economic, politic și cultural, care au deschis o nouă etapă în dezvoltarea istorică a țării noastre.
După moartea sa, ca și pe Ștefan cel Mare, care fusese considerat sfânt, tot așa de prețuit a fost și Alexandru Ioan Cuza…
În istoria orașului Slatina, scrisă de George Poboran se arată că în timpul domniei sale, Alexandru Ioan Cuza a vizitat orașul nostru de două ori și ne-am gândit că suntem onorați să amplasăm în Slatina statuia domnitorului.

La 24 ianuarie 1993, statuia a fost dezvelită în prezența oficialităților din județul Olt și a Mitropolitului Olteniei – I.P.S. Irineu.
Monumentul are 4 metri înălțime, din 6 tone de bronz, autor fiind sculptorul Mihail Ecobici, fiind executat la Combinatul Uniunii Artiștilor Plastici din România. Precizăm că cele 24 de piese turnate din bronz au fost asamblate prin contribuția personalului tehnic al UTALIM SLATINA. Întreaga statuie a costat 6.900.000 lei, la valoarea de atunci, obținuți prin subscripție publică.Documentul prin care CEC deschide contul pentru subscripţia publică
Impunătoarea statuie din Slatina este a treia ca mărime după cele din Iași și Craiova.
Toată documentația executării acestui monument a fost depusă prin demersul Prefecturii Județului Olt, la Arhivele Statului, Filiala Olt.

JAN NĂSTASE – 24.01.2018

Cine este Jan Năstase
De formație profesională, jurist. Un om cu o capacitate profesională de necontestat, unul dintre pionierii autorității publice la nivel județean, în anii de după 1989.
A fost director general, apoi secretar generalal Prefecturii Olt. Prin acțiunile sale, desfășurate în interesul comunității oltene, a sprijinit dezvoltarea primelor relații administrative la nivel local. Opiniile sale au reprezentat literă de lege!

Este pensionar din anul 2004, iar pentru dumneavoastră, slătineni și nu numai, trebuie știut faptul că domnia-sa este cel care a deținut prima inițiativă a realizării statuii lui Alexandru Ioan Cuza din municipiul reședință de județ. La vremea respectivă, proiectul a fost îmbrățișat și de prefectul Nicolae Grădinaru.

Despre sculptorul Mihail Ecobici
Mihail Ecobici s-a născut la 2 februarie 1955, la Bucureşti. A stidiat la Institutul de Arte Plastice Bucureşti, în anul 1978. A lucrat ca restaurator în lemn la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”. Acesta a expus în anul 1978, la Bucureşti, la expoziţia naţională de grafică, în anul 1992, la Chişinău, la Muzeul de Artă, printre alte multe expoziţii. Este autorul a mai multor lucrări publice: Istoricul Nicolae Iorga, bust, bronz, Chişinău, Poetul Alexe Mateevici, Zaim, jud. Tighina, Rep. Moldova.

În anul 2011, a realizat, în curtea Academiei Române, în anul împlinirii a 145 de ani de la înfiinţare, o statuie care o reprezintă pe zeiţa înţelepciunii Minerva. Statuia, cu înălţimea de circa doi metri, a cărui autor a fost ales prin concurs, a fost ridicată cu fonduri procurate din sponsorizări şi nu din bugetul Academiei Române, din iniţiativa secretarului general al instituţiei, Ioan Păun Otiman şi a directorului Fundaţiei „Elias”, Vasile Stănescu.
Sculptorul Mihail Ecobici a realizat, la Slatina, între anii 1991-1993, statuia domnitorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza. De asemenea, a mai realizat o statuie a domnitorului şi în Dealul Mitropoliei, din Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.