Joi, 25 ianuarie a.c., în sala de conferinţe a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, a avut loc prezentarea evaluării activităţii instituţiei. Conferinţa a fost susţinută de inspectorul-șef
col.Tudor Dorel Drejoi, prim-adjunctul inspectorului-șef colonel Marin Boată, adjunctul inspectorului-șef locotenent colonel Cristinel Milcu şi purtătorul de cuvânt al instituţiei, Claudia Niţă.
În cadrul conferinţei, aceştia au prezentat raportul actiunilor pe anul 2017 şi au început prin a relata prezenţa jandarmilor la manifestări de protest: 24 la număr, în timp ce în 2016 au fost 5 misiuni.
De asemenea, jandarmii au participat şi la manifestări cultural-artistice, asigurând ordinea publică: 202 misiunii, faţă de anul 2016, când au fost prezenţi la 177 misiuni.
Jandarmii au efectuat 89 de misiuni de intervenţie, în cazul tulburării liniştii ordinii publice.
Oamenii legii au participat, în cooperare cu alte structuri de ordine publică, la 547 de acţiuni şi 26 de exerciţii tactice în scopul perfecţionării. S-ai aplicat, în anul 2017, 1851 de contravenţii. Tot în acelaşi an s-au primit, de către instituţie, spre executare, 429 de mandate de aducere.
La sfârşitul anului 2017, încadrarea inspectoratului era de 96%.