„Încă ne rugăm pentru Regele nostru…”
Dragii mei,
În strana Bisericii din Văleni, judeţul Olt, vedeam, atunci când eram mic, un Triod vechi, încă folosit la slujbe.
Mereu, atunci când Nea Gheorghe dădea paginile îngălbenite, apărea o ectenie unde, al doilea verset era tăiat cu pixul, iar sub tăietură se citea cu greu: „Încă ne rugăm pentru Regele nostru…”. Nu am întrebat niciodată de ce este tăiat acolo, dar știam că sigur nu bătrânul acela făcuse un astfel de gest, ci probabil cei dinaintea lui.
Pot spune că am aflat abia în școală despre regalitatea din România și nu am dat prea mare importanță fiind doar o simplă lecție de istorie și probabil eram prea mic pentru a înțelege un astfel de subiect.
În cuvântul meu vreau să mă leg de un aspect menționat de femeia care ne-a dat tuturor o lecție de modestie, Regina Ana, care spunea într-un interviu: „A trebuit să îl învăț să stea la rând la magazin…”
Extrem de fascinantă pentru mintea mea imaginea cu un Rege, fie el și unul care a abdicat, din cauza conjuncturilor politice, cum învață să stea la coadă. Iată că astăzi același Rege ne învață pe toți și că …. se moare. Că în fața lui Dumnezeu suntem toți egali.
Moartea, dragilor, nu ține cont de neam, statut social, religie, sex sau culoare. Pur și simplu vine și ne ia lăsând în urma noastră o coroană pierdută sau o familie în lacrimi și fapte despre care o să vorbească cineva sau vor dispărea în timp.
Nu am autoritatea necesară să evoc faptele Majestății Sale și sincer nici nu vreau să intru în polemică cu una din taberele pro și contra, însă vreau să vă pun la inimă astăzi că, indiferent de statutul lumesc, pe care îl avem în fața lui Dumnezeu, toți purtăm o singură demnitate, aceea de OAMENI.
Nu este nimeni în ADN-ul său mare director, episcop, rege, cerșetor, profesor, etc. Toți primim astfel de „etichete”, îmi place mai mult să spun așa, puse fie de înaintașii noștri, contemporani sau cei veniți după noi.
Contează cred, cel mai mult cum alegem să murit. Dacă ne păstrăm aceste etichete și demnitatea de oameni mai ales, atunci scopul nostru în lume a fost împlinit. Dar dacă păstrăm doar eticheta și ne pierdem demnitatea suntem doar morți și atât.
Există o eleganță în speranța Învierii la folosirea acelui termen de „adormit” în slujbele de pomenire. O eleganță pe care trebuie să o păstrăm și cred, Regele Mihai o are din plin. Demnitatea de om care a stat la coadă și a muncit pentru familia sa am descoperit-o din tot ceea ce iată se vorbește astăzi despre el. Eticheta de Rege rămâne să o interpretăm fiecare dintre noi.
Omul Mihai a fost cel care a avut o copilărie plină de intrigi la palat, lipsită de o prezență masculină/paternă și maturizat forțat de situația politică. Omul Mihai este cel care a pus mai presus decât coroana proprie, viețile altora și a ales să semneze o hârtie. Omul Mihai este cel căruia i s-a întors spatele atunci când s-a urcat în trenul ce avea să îl ducă în exil și tot el este omul care a fost întors din drumul ce îl făcea spre necropola bunicilor săi. Omul Mihai este cel care reprimește cetățenia română și tot omul Mihai este cel care, pe 5 decembrie, a adormit în Domnul. Regele Mihai este cel uns și pus pe tron, atât și atunci! Acum este omul, cu O mare dragilor, într-adevăr.
Indiferent că a fost tăiat de un pix din Triodul Bisericii mele, sau dintr-un act oficial, chiar și sub acel pix eu încă văd un Rege, om și rege care învață că se și moare. Dar învață cu demnitate, cu temele făcute și cu eleganța Învierii în suflet.
Drum bun, Majestatea Voastră, pentru noi ați murit ca Rege, pentru Dumnezeu, ca un om adevărat!
Asist. Univ. Drd. Alin Bolboașă Șofaru
Universitatea din București
