O carte nu este un obiect de mobilier, care se asortează cu biblioteca din casă. Cartea este mai presus de orice altă banală scriere. Adună vise, întâmplări, poveşti şi un buchet bogat de gânduri.
Satul românesc e o lume cu reguli şi sisteme de valori proprii. ANIȚA PEȚANCA prezintă o astfel de lume prin intermediul propriilor poveşti de viaţă, trăite în comuna Slătioara. Religia, datinile şi munca pământului sunt cele mai importante pentru comunitate şi orice abatere de la acestea este sancţionată fără drept de apel. Oamenii care cunosc obiceiurile locale, se împuţinează, însă, pe zi ce trece, iar modernitatea pare să risipească, treptat, sentimentul de om al pământului. „CARTEA ANIȚEI” aduce, în prim-plan, fermecătoarea lume rurală, cu mici istorii înglobate în istoria mare şi tradiţii păstrate din generaţie în generaţie.
Volumul scris de copilul din autoare este mărturia copilăriei nemuritoare, este unul nostalgic, dar, în același timp, și realist. El reușește să descrie și să îmbine admirabil ideaticul copilăriei cu concretul contextului în care a trăit. Puterea de sinteză a universului în care a copilărit este mare și fermecătoare, o calitate a autoarei, pe care o întâlnești destul de rar! Amintirile din copilăria lui Ion Creancă nu au fost atât de detaliat prezentate. Chit că-l supărăm pe Creangă. O să ne ierte Măria Sa. O altfel de monografie a comunei Slătioara. Aşa este acest volum biografic. Volumul se deschide cu construirea casei copilăriei, faţă de care are un respect desăvârşit – „Casa părintească, comoara sufletului meu, în ea a rămas amintirea celor dragi, grădina, fântâna, teiul din curte, bătrânul gutui, copilăria binecuvântată”.
În volumul de faţă persistă un sentiment de nostalgie. Un sentiment care miroase frumos, miroase a amintiri, a iubire faţă de glie, a iubire faţă de părinţi, un sentiment care miroase a copilărie – „Tare mi-aș dori să pot întoarce timpul să mai fiu odată copil”
Titlurile capitolelor din carte sunt formate dintr-un singur cuvânt, cel care defineşte sentimentul încadrat în acel capitol.
Primul titlu este „Copilăria”. În care îşi descrie copilăria, întâmplările din copilărie, pe care le prezintă, aşa cum ziceam, într-un mod detaliat. Aniţa Peţanca îşi aminteşte cu drag cum cumpăra fructe, îngheţată, vedea convoiul nupţial sau pe omul care trecea cu un clipoţel, să anunţe evenimentele din comună. Martoră a copilăriei autoarei este ULIŢA dintre cele două biserici ale Slătioarei. Uliţa devine un laitmotiv al prieteniei, ai copilăriei, al amintirilor.
În simfonia copilăriei, care se aude foarte frumos, Aniţa îşi aminteşte cum erau slătiorencele, lucru pe care îl confirm, deoarece şi străbunica mea era ca în următoarea descriere: „Slătiorencele mele sunt femei înalte, frumoase și harnice”. Aniţa, care îşi aminteşte că: „Seara, la lumina lămpii făceam serbare, cântam, spuneam poezii, citeam povești cu voce tare, pentru toți participanții la serbare, coseam, brodam sau răsuceam cu fusul lâna toarsă anterior de mama și trebuincioasă ei la țesut”, a mers pe drumul vieţii urmând principiul „FACEȚI BINE ORI DE CÂTE ORI PUTEȚI, NU STRICĂ!”, învăţat de la bunicul, al cărui apelativ era „Taica Mare”.
Ultimul şi de o importanţă aparte este capitolul „Părinții”, în care îşi descrie părinţii, iubirea faţă de ei şi amintirile pe care le are cu aceştia.
Ioana Peţanca îşi va lansa volumul autobiografic sâmbătă, 9 decembrie a.c., de la ora 11:00, la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” din Slatina. Alături de aceasta vor fi prieteni, ziarişti, dar şi poeţi dragi, cum ar fi: Paulian Buicescu, cel care face o prefaţă versificată a volumului. Întâlnirea va fi presărată cu multe surprize.
