Senatorul Renică Diaconescu este cosemnatar al unei propuneri legislative pentru asigurarea strategiei naţionale a României privind menţinerea ciclului nuclear integrat, prin asigurarea materiei prime pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar funcţionării unităţilor de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă.
„Asigurarea materiei prime pentru fabricarea combustibilului nuclerar de tip CANDU necesar funcţionării Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, pe teritoriul României, menţinerea stabilităţii Sistemului Energetic Naţional, protejarea intereselor strategice ale României privind securizarea continuităţii în aprovizionarea cu combustibil nuclear pentru CNE Cernavodă, cu impact asupra asigurării securităţii energetice în România.
În scopul funcţionării în mod corespunzător a reactoarelor de la CNE Cernavodă este necesară asigurarea securităţii aprovizionării cu materia primă necesară fabricării combustibilului nuclear utilizat la reactoarele de la CNE Cernavodă.
La nivelul Uniunii Europene se acordă o importanţă tot mai mare în ultimii ani privind problema securităţii energetice, în contextul creşterii instabilităţii la graniţa de est a Europei, aspect reflectat şi de recomandările de bună practică ale Agenţiei de Aprovizionare cu combustibili a EUROATOM pentru statele membre deţinătoare de reactoare nuclearoelectrice, de a constitui şi menţine stocuri de uraniu, în diferite forme, suficiente pentru o perioadă de consum de circa 2-5 ani (Raportul de activitate ESA – EURATOM/2014).
În contextul în care principalul obiectiv al Strategiei Europene a Securităţii Energetice (Comunicarea Comisiei nr.330/2014) îl reprezintă limitarea dependenţei Statelor Membre de combustibilii, furnizorii şi rutele se aprovizionare cu energie din import, principalii piloni în acest sens fiind constituirea stocurilor de rezervă/siguranţă, diversificarea furnizorilor şi, în funcţie de posibilităţile fiecărui stat, utilizarea resurselor interne, care reprezintă sursa cea mai sigură de aprovizionare, sunt necesare acţiuni menite să asigure securitatea in aprovizionare cu materie primă necesară fabricării combustibilului nuclear.
În acest scop, noul act normativ îşi prepune să creeze cadrul legislativ necesar celor expuse prin menţinerea siguranţei naţionale şi a ciclului nuclear integrat prin producerea combustibilului nuclear de tip CANDU pe teritoriul României, luând în considerarea că în România se află unicul producător de pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu (UO2) de pe teritoriul Uniunii Europene calificat de către Societatea Naţională Nuclearelectrica SA în acest sens.
Este important de menţionat că, în activitatea naţională cu privire la valorificarea pulberii sinterizabile de dioxid de uraniu, prin reglementările emise, respectiv H.G.
2157/2004 şi HG 1009/2009.”, se arată în expunerea de motive.