În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Amin!
Dragii mei,
Pericopa Evanghelică din duminica aceasta ne pune la inimă un episod vizual excepțional, anume Pilda Samarineanului Milostiv.
Am vorbit în fiecare an despre această pericopă, dar nu am abordat nicicând personajul secundar, dacă vreți, anume victima tâlharilor, cel care este îngrijit de samarinean. Omul acela, care făcea un drum, de la Ierusalim la Ierihon, și este jefuit, lăsat gol și aproape fără viață, pe marginea drumului, este abandonat de cei de neam cu el, un preot și un levit, dar ajutat de un străin, anume de un samarinean.
Sunt sigur că în toată suferința aceea a rostit de nenumărate ori un „mulțumesc” sincer pentru cel care îi lega rănile, îl îngrijea și mai mult a și plătit pentru „spitalizarea” lui. Acest simplu cuvânt: „mulțumesc” are aproape conotații divine, deoarece ne arată, într-un moment aproape ieșit din timpurile în care trăim, că încă suntem oameni.
Poți identifica un om în adevăratul sens al cuvântului atunci când aude în urma lui un sincer „mulțumesc” pentru ceva făcut, sau spune el însuși acest cuvânt pentru ceva ce i se face.
Să simplific, te poți identifica cu o ființă umană în adevăratul sens al cuvântului când rostești „mulțumesc” sau când faci ceva pentru care ți se răspunde astfel.
Din păcate dragii mei, astăzi se aude tot mai rar acest cuvânt. Mulți dintre noi găsim „obligații” în ce trebuie să facem sau ce ni se face și uităm să răspundem.
Cred că cel mai important aspect pentru care noi trebuie să mulțumim este timpul pe care un alt om ni-l oferă. Nu există pe lumea aceasta un mai mare dar ca timpul pe care ți-l oferă un om. Dacă îți oferă banii, îi dai înapoi și gata. Dacă îți oferă o haină o dai mai departe sau înapoi și gata. Dar dacă cineva îți oferă o oră din timpul său atunci el a pierdut 60 de minute pentru tine și merită un sincer „mulțumesc”. O să avem nevoie cândva de o oră în plus pentru a ne bucura de momentele importante din viața noastră și atunci ora aceea o să fie înlocuită cu „mulțumesc” pentru că timpul dăruit nu se mai poate recupera.
Astfel, dacă cineva îți oferă ceva atât de prețios, cum este propriul timp, atunci mulțumirea sinceră vine și acoperă lipsa timpului.
De foarte multe ori ați observat că atunci când petreci timp alături de persoana iubită, sau petreci timp cu cel mai bun prieten. Sau alături de familie, ai senzația că timpul stă în loc, pentru că există un schimb de „mulțumesc” vorbit între inimi, de cele mai multe ori neauzit de oameni.
Am văzut mai nou că se încearcă o rutinizare a acestui cuvânt în relațiile interumane. Se spune rapid și fără să conștientizăm, un „merci” sau un „mulțumesc” aproape pentru orice lucru primit. Aș aduce în discuție porunca a III-a din Decalog: „Să nu iei numele Domnului Dumnezeului Tău în deșert” și aș adăuga o astfel de formă la Decalogul zilnic al unui om: „Să nu iei cuvântul „mulțumesc” în deșert. Nu poți, nu ai voie să distrugi sacralitatea unui astfel de cuvânt pentru rutina ta zilnică.
Omul căzut între tâlhari este cel care ne arată divinitatea acestui cuvânt. El, care era aproape fără viață, gol, lipsit de bunuri, oferă cu siguranță un „mulțumesc” celui care îi dăruiește în primul rând timp din timpul său (samarineanul), apoi atenție, grijă ș.a.m.d.
Fiecare putem sacraliza sau desacraliza cuvintele care ne identifică într-o societate de indivizi ca oameni și vom ajunge să fim judecați sau apreciați pentru un merci spus în grabă sau un mulțumesc spus din inimă.
Încercați să mulțumiți cu inima dragii mei nu doar cu vorba. Oferiți timpul vostru și umpleți golul lăsat în inimă cu mulțumesc. Acest mulțumesc ne este tuturor o monedă de schimb pentru a deschide porțile Împărăției lui Dumnezeu. Deși pare că doar a dăruit, samarineanul a primit la schimb un mulțumesc sincer, care i-a deschis Porțile Raiului și iată îl amintim și acum după mii de ani pentru fapta sa de milostenie care este în esență o exprimare a dragostei pure, umane, divine.
Mulțumesc pentru că astăzi ați oferit din timpul dumneavoastră Lui Dumnezeu și că împreună continuăm să ne rugăm acum în prag de Post. Amin!
Asist. Univ. Drd. Teolog Alin Bolboașă Șofaru
Facultatea de Litere, Universitatea din București
