Marți, 7 noiembrie a.c., jandarmii olteni au ajuns la Balş, la timp, reuşind să facă faţă traficului relaxat din micuţul oraş, pentru a prinde în fapt o femeie, în vârstă de 57 de ani, care vindea cinci treninguri, care au însemnele unor mărci cunoscute asupra cărora planează suspiciunea că sunt contrafăcute. Femeia nu avea documente pentru certifica conformitatea.
„Jandarmii au procedat la stabilirea identităţii persoanei în cauză, întocmirea procesului verbal de constatare, predarea către organele de urmărire penală a persoanei în cauză şi a actelor de constatare întocmite. Punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, constituie infracțiune, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin. 1, lit. b) din Legea nr. 84 din 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice. Recomandăm cetățenilor să anunțe cea mai apropiată patrulă de ordine publică dacă sunt abordați de necunoscuți care le oferă spre vânzare diverse produse și să nu încurajeze astfel de fapte”, spun reprezentanţii Jandarmeriei.