Senatorul Siminica Mirea a participat luni, 11 septembrie, ziua în care elevii României încep un nou an şcolar, la inaugurarea grădiniţei proaspăt construită în comuna Crîmpoia. Totodată, senatorul a ţinut să transmită şi un mesaj la debutul anului şcolar 2017-2018:
„Când aud de prima zi de școală, retrăiesc amintiri frumoase. Prima zi de școală rămâne în sufletul nostru pentru totdeauna. Cu ocazia începutului de an școlar 2017-2018 îmi exprim încrederea într-un învățământ performant, așa cum ne dorim cu toții. Din păcate mai sunt multe lucruri de rezolvat în sistemul de învățământ. M-am implicat în astfel de probleme și o voi face și în continuare, fiindcă cred cu tărie că educația este șansa noastră a tuturor, a întregii societăți. Cred într-o scară așezată a valorilor, în oameni creativi, verticali, pregătiți. Doar așa vom reuși cu toții! Elevilor, părinților și dascălilor le transmit mult succes în noul an școlar!”