Acasă Actualitate Senatorul Siminica Mirea întreabă, ministrul Finanţelor Publice trebuie să răspundă

Senatorul Siminica Mirea întreabă, ministrul Finanţelor Publice trebuie să răspundă

101

Într-o şedinţă recentă a Senatului, Siminica Mirea i-a adresat o întrebare lui Ionut Mișa, ministrul Finanțelor Publice, referitoare la fondurile de pensii administrate privat. Prin această întrebare, senatorul doreşte să afle intenţiile adevărate ale ministerului cu privire la fondurile din pilonul II de pensii:
„De doi ani conform legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, cota de contribuție la pilonul II trebuia să crească la 6%. S-a amânat această majorare iar acum se intentioneaza micșorarea cotei actuale de 5,1 % pentru a o majora pe cea de la pilonul I administrat de stat. Reducerea contribuţiilor la pilonul II de pensii este la fel de nocivă ca şi naţionalizarea sau desfiinţarea acestor fonduri, în contextul în care legislaţia oricum prevede o contribuţie mai mare decât cea care se realizează efectiv. Activitatea fondurilor de pensii din pilonul II poate fi îmbunătăţită, însă trebuie sustinut principiul pe baza căruia acestea au fost înfiinţate, şi anume mai buna administrare a contribuţiilor sociale ale românilor, pentru a le asigura acestora o pensie decentă.
În acest sens, va intreb, Domnule ministru, care sunt intentiile reale ale Ministerului Finantelor Publice privind fondurile de pensii din pilonul II?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.