Acasă Actualitate Ce răspuns a primit Marius Inacu la o zi după moţiune!

Ce răspuns a primit Marius Inacu la o zi după moţiune!

148

Deputatul PSD Marius Iancu a adresat Ministrului Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu, întrebarea ”De ce nu sunt acordate despăgubiri proprietarilor de terenuri din nordul județului Olt, ale căror culturi sunt distruse periodic de animalele sălbatice”, în 16 mai 2017, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu proprietarii de terenuri și reprezentanții fondurilor de vânătoare din zona Scornicești- Poboru- Spineni-Leleasca.
Deputatul Marius Iancu a vrut să știe de ce nu se mărește cota de vânătoare în aceste zone și de ce proprietarii de terenuri care au avut pierderi foarte mari din cauza cerbilor lopătari și a mistreților nu au fost despăgubiți până acum.
Din răspunsul primit reiese că „Ministerul Apelor și Pădurilor a suplimentat cotele de recoltă pentru sezonul de vânătoare 2017/2018 și a creat cadrul legal pentru aprobarea recoltării acestora în orice perioadă a anului. Prin Ordinul nr.428/12.05.2017 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada mai 2017/14 mai 2018 – pentru județul Olt- cota a fost majorată cu 45 exemplare mistreț, iar la cerb lopătar cu 126 exemplare”.
Ministerul Apelor și Pădurilor i-a comunicat deputatului Marius Iancu că o nouă procedură prin care fermierii să poată beneficia de despăgubiri rezonabile a fost elaborată și urmează a fi aprobată.
„Mă bucur să văd că această problemă a proprietarilor de terenuri din nordul județului este în atenția Ministerului Apelor și Pădurilor. Trebuie să avem proceduri clare pentru acordarea despăgubirilor. Ministrul Adriana Petcu a dispus și verificarea și soluționarea dosarelor proprietarilor de terenuri din nordul județului Olt ale căror culturi au fost distruse și anul trecut de mistreții și cerbii lopătari”, a declarat deputatul Marius Iancu.
Deputatul Marius Iancu va comunica răspunsul primit de la Ministerul Apelor și Pădurilor proprietarilor de terenuri, reprezentanților fondurilor de vânătoare din zona Scornicești- Poboru- Spineni- Leleasca și autorităților locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.