Ziua de 13 iunie 2017, nu esta una cu ghinion, este una care va rămâne în istoria locală. În Parcul Industrial Slatina a avut loc inaugurarea Celei mai mari fabrici de cabluri de fibră optică din Europa, care aparţine Grupului Prysmian. La evenimentul de inaugurare, care a debutat cu o conferinţă de presă, au fost prezenţi: Marco Giungi, ambasadorul Italiene în România, Valerio Battista, directorul general al grupului amintit, Philippe Vanhille, senior vicepreşedinte Telecom Business al grupului, Francesco Fanciulli, director general pentru regiunea Europei Centrale şi de Est, primarul municipiului Slatina, Emil Moţ, prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, directorul general al Parcului Industrial Slatina, Florin Bît, şi membrul Secretariatului General al Guvernului României, Gabriel Stătescu.
Dublă inaugurare
Tot în ziua inaugurării noii fabrici, s-a inaugurat şi Parcul Industrial al Slatinei, recent înfiinţat şi condus de o echipă cu deschidere către viitor. Fabrica inaugurată marţi, la Slatina, este prima unitate a unei întreprinderi pe noua platformă – a beneficiat şi va beneficia de avantajele oferite de societatea care administrează parcul, cum ar fi: scutire de impozit pe teren și clădiri, eliberarea gratuită a oricaror certificate de urbanism, autorizatii de construire pentru terenurile și clădirile din infrastructura parcului. Totodată, se va mai acorda sprijin, asigurând legătura între investitori și instituțiile publice locale. De asemenea. investitorul poate beneficia în mod gratuit de informații privind schemele de ajutor de stat şi resurse de finanțare prin fonduri europene. Noua hală de producţie se întinde pe o suprafață de circa 28.000 metri pătraţi şi ocupă o suprafaţă de 40%, care aa fost achiziționată de investitor în anul 2015, iar aici s-au creat 150 de locuri de muncă. Grupul a fost fondat în 1872, iar din 1879 produce cabluri izolatoare pentru aplicaţii electrice. Din anul1886, produce cabluri submarine pentru telegraf, iar prima uzină în străinătate este deschisă la Barcelona, în 1902. Grupul a crescut mult între 1990 şi 2000 prin câteva achziţii.
Slatina, pe harta economiei mondiale!
După ce Primăria Slatinei a investit în ameajarea Parcului Industrial, în dezvoltarea infrastructurii acestuia, investiţia a meritat şi, treptat-treptat investitorii se arată interesaţi să îşi aducă afacerile la Slatina. Primarul Slatinei, Emil Moţ, aflat la inaugurare, a ţinut să mulţumească grupului, care a ales să îşi dezvolte afacerea în reşedinţa judeţului Olt, pentru că, împreună, au devenit parteneri pentru municipiul Slatina şi astfel, cetăţeni ai urbei. şi nu numai, au un loc de muncă.
„Prysmian a pus, deja, Slatina pe harta economiei mondiale, iar dezvoltarea companiei în municipiul nostru arată că întreaga comunitate se bucură de încrederea dumneavoastră. Colaborarea cu dumneavoastră este mai mult decât una strict de afaceri. Eu consider că între Prysmian şi comunitatea slătineană este şi o legătură sufletească, ca într-o familie, pentru că afacerea nu poate să crească fără a ţine cont de oameni, iar Prysmian a demonstrat acest lucru.
Dumneavoastră faceţi legătura către viitor. Aşa cum Slatina face parte din prezentul dumneavoastră, sunt convins că vom face parte şi din viitorul companiei, pentru mult timp de acum înainte”, a spus Emil Moţ.
Parcul Industrial are „porţile” deschise
Pentru că o comunitate se poate dezvolta prin muncă, Parcul Industrial Slatina aşteaptă viitorii investitori, pentru a crea locuri de muncă. În cadrul unei prezentări, în Parcul Industrial Slatina se pot desăşura domenii de activitate agreate încep cu industrie prelucrătoare – cu posibilitatea concentrării pe diverse industrii de vârf, afaceri în care predomină activităţile financiar-bancare, de consultanţă, proiectare, dezvoltare, precum şi activităţi de administrare a afacerilor, distribuţie – în care predomină activităţile de depozitare mărfuri şi logistică. Servicii – în care predomină industriile producătoare de servicii. Pe lângă activităţile care predomină şi care conferă domeniul de specializare al parcului industrial, în vederea sprijinirii dezvoltării acestor activităţi, se pot desfăşura o serie de servicii conexe: furnizare de utilităţi, curăţenie şi pază, servicii comerciale şi de alimentaţie publică, activităţi hoteliere, servicii de evidenţă contabilă, asistenţă în afaceri, servicii de asigurare şi altele similare acestora sau în legătură directă cu acestea.
Parcul Industrial este împărțit în loturi, care, la rândul lor, sunt divizate în parcele cu diferite suprafețe. Atât parcelele, cât și loturile sunt modulare putând fi redimensionate, în funcție de necesitățile și investiția propusă, aşa cum se arată într-o prezentare a societăţii care administrează parcul, iar preţurile terenurilor, în Parcul Industrial, sunt:
– preţul minim de pornire a licitaţiei pentru vânzarea loturilor de teren situate în incinta Parcului Industrial Slatina, din zona Milcov, stabilit pe bază de rapoarte de evaluare întocmite de evaluator autorizat ANEVAR este:
a) – pentru parcelele nr. 1 și nr. 2 de 4,5 euro/mp, respectiv: 774.404 euro pentru parcela 1 – teren în suprafață de 172.090 mp (17,090ha); 99. 162 euro pentru parcela 2 – teren în suprafață de 22.036 mp (2,203 ha).
b) – pentru parcelele 3,4 și 5, de 3,5 euro/mp, respectiv: 140.756 euro penru parcela 3 – teren în suprafaţă de 40.216 mp (4,021ha), 62.713 euro pentru parcela 4 – teren în suprafaţă de 17.918 mp (1,79ha); 74.354 euro pentru parcela 5 – lotul nr. 5 – teren în suprafaţă de 21.244 mp (2,124ha). Costul de mentenanță perceput de către Societatea-Administrator: 0,5 Euro/mp/an (fără T.V.A.), pentru suprafețe de teren cumpărate/concesionate până la 50.000 mp; 0,4 Euro/mp/an (fără T.V.A) pentru suprafețe cumpărate/concesionate între 50.000 – 150.000 mp; este de 0,3 Euro/mp/an (fără T.V.A) pentru suprafețe cumpărate/concesionate peste 150.000 mp.
La Slatina, în ultimul deceniu, se investeşte, pentru că cel mai important este cetăţeanul. Prin el se dezvoltă o societate. Primăria Slatina a înţeles acest lucru şi procedează în consecinţă. A organizat un parc indistrial şi pentru acest lucru era nevoie de o societate, care să administreze tot ce ţine de acest aspect. S-a înfiinţat societatea, iar aceasta este condusă de tânărul Florin Bît. Pentru că s-a făcut infrastructura de comunicare între noua zonă industrială şi drumul principal şi există toate utilităţile, investitorii nu s-au lăsat aşteptaţi şi au venit. Pentru a-şi creşte afacerile, însă acest lucru nu se putea decât prin crearea de noi locuri de muncă. Parcul Industrial este un paradis investiţional în devenire şi asta pentru că Slatina e zonă cu vad bun în afaceri, cu oameni harnici şi bine pregătiţi. Slatina merită investiţii, merită dezvoltare, merită locuri de muncă, merită tot ce este mai bun. Dar aceste lucru nu se pot realiza decât în echipă: administraţie locală – societatea care administrează Parcul Industrial – investitori – cetăţeni. Şi totul este abia la început.