Guvernul României a făcut publice actele normative adoptate de Executiv în şedinţa de joi, 18 mai a.c. Pe ordinea de zi s-a aflat şi înlocuirea subprefectului de Olt. Astăzi, a încetat mandatul cu caracter temporar al subprefectului Ionuţ Cotarcea şi tot de astăzi a fost numit subprefect Radu Ioniţă, consilier local al municipiului Slatina.
Guvernul României a „mâncat” prefixul „sub” şi le-a dat celor doi, lui Ionuţ Cotarcea şi Radu Ioniţă, funcţia de prefect al judeţului Olt, conform capturii de pe comunicatul de presă.Actualizare: Guvernul României a remis un nou comunicat de presă cu termenul corect – „subprefect”.