Cu prilejul Zilei Familiei Creștine, deputatul S.O.S. ROMÂNIA de Olt, Mihai-Adrian Țiu, trage un semnal de alarmă privind starea alarmantă a familiei românești, acuzând clasa politică de după 1989 că a dus România într-o criză socială profundă.
Într-o declarație de presă tranșantă, deputatul susține că familia, întemeiată pe Sfânta Taină a Cununiei, este „Alfa și Omega oricărei societăți” și că disoluția acestei instituții fundamentale a fost accelerată de politicile „antiromânești și anticreștine” adoptate în ultimele trei decenii.
Deputatul evidențiază probleme grave cu care se confruntă societatea românească, peste 500.000 de copii au părinți plecați la muncă în străinătate, un sfert dintre copii trăiesc în lipsuri, iar rata divorțurilor a atins aproape 30%. În plus, afirmă că din 2018, numărul nașterilor de copii români în diaspora a depășit pentru prima oară pe cel din țară.
„România este pe primul loc la avorturi și emigrație în Europa, iar guvernele au ignorat constant nevoile familiilor. Spre deosebire de state precum Ungaria și Polonia, care sprijină natalitatea și protejează familia, autoritățile române au promovat politici distructive”, afirmă deputatul.
Deputatul Mihai-Adrian Țiu avertizează că agenda progresistă, în special promovarea drepturilor LGBT, reprezintă o amenințare directă la adresa familiei tradiționale, și cere oprirea legalizării căsătoriilor între persoane de același sex.
În încheiere, deputatul subliniază că partidul său, S.O.S. ROMÂNIA, este „singura forță politică ce luptă real pentru protejarea familiei”, oferind în programul său de guvernare măsuri economice și sociale menite să redreseze situația actuală.
„Un popor UNIT nu poate fi învins!”, este mesajul de forță transmis de deputatul oltean, care promite că va continua să militeze pentru valorile creștine și pentru salvarea familiei românești.