Acasă Eveniment Jandarmii olteni, prezenți activ în județ. Peste 335 de efective mobilizate pentru...

Jandarmii olteni, prezenți activ în județ. Peste 335 de efective mobilizate pentru siguranța cetățenilor

11

Peste 335 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au fost implicați, în perioada 21-27 aprilie 2025, în acțiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice pe întreg teritoriul județului. Misiunile desfășurate au avut ca obiectiv menținerea unui climat de normalitate și prevenirea incidentelor în spațiile publice.

Jandarmii au fost prezenți în zonele cu aglomerație, la manifestările religioase, culturale și sportive, acționând atât independent, cât și în cooperare cu alte structuri de ordine publică. În această săptămână, peste 257 de jandarmi au făcut parte din patrule mixte, constituite în colaborare cu Poliția, însumând peste 170 de misiuni de patrulare menite să prevină și să descurajeze comportamentele antisociale.

„Faptul că nu s-au înregistrat incidente majore în această perioadă demonstrează eficiența dispozitivelor de ordine, dar și responsabilitatea cetățenilor, cărora le mulțumim pentru respectarea recomandărilor transmise”, au transmis reprezentanții IJJ Olt.

Pe lângă activitățile de ordine publică, jandarmii au asigurat paza unor obiective de interes strategic, inclusiv a conductelor de transport produse petroliere, precum și a unui transport cu caracter special. De asemenea, au fost puse în aplicare trei mandate de aducere emise de instanțele de judecată.

În urma acțiunilor desfășurate, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.700 de lei, majoritatea pentru încălcarea normelor privind liniștea și ordinea publică. În cooperare cu Poliția, au fost constatate și 5 infracțiuni.

IJJ Olt își reafirmă angajamentul de a proteja siguranța cetățenilor și de a acționa cu profesionalism în sprijinul comunității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.