Primăria orașului Scornicești a obținut finanțare europeană pentru două proiecte majore, menite să îmbunătățească infrastructura educațională și să digitalizeze serviciile publice locale.
Primarul Daniel Tudor a anunțat semnarea contractelor de finanțare, în valoare totală de peste 1,1 milioane de euro.
Primul proiect, cu un buget de 650.000 de euro plus TVA, vizează modernizarea Liceului Tehnologic „Constantin Brâncoveanu”. Clădirea atelierului de practică va fi reabilitată și dotată corespunzător, sera existentă va fi modernizată, iar unitatea de învățământ va beneficia de un nou utilaj agricol, un tractor, esențial pentru activitățile practice ale elevilor.
Al doilea proiect, în valoare de 500.000 de euro plus TVA, are ca obiectiv digitalizarea serviciilor oferite de Primăria Scornicești. Astfel, cetățenii vor putea solicita și obține documente online, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la instituție, ceea ce va reduce timpul de așteptare și va eficientiza procesul administrativ.
„Împreună vom participa la dezvoltarea orașului nostru, ducându-l într-un punct în care cu toții să ne simțim împliniți și în siguranță!”, a transmis primarul Daniel Tudor.