Acasă Actualitate Jandarmii olteni asigură ordinea publică la evenimentele din acest weekend

Jandarmii olteni asigură ordinea publică la evenimentele din acest weekend

50

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt sunt mobilizate în acest sfârșit de săptămână pentru a menține siguranța publică în cadrul mai multor evenimente desfășurate în județ.

În perioada 14 – 16 martie, jandarmii vor fi prezenți în zona pietonală a Esplanadei din Slatina, unde are loc festivalul cultural-artistic „La Primavera eStrada Food Festival”. Pe durata evenimentului, aceștia vor acționa atât în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine publică, cât și prin patrule proprii pentru prevenirea incidentelor.

De asemenea, astăzi, 14 martie, jandarmii vor fi prezenți și în Parcul Tineretului din Slatina, unde Palatul Copiilor „Adrian Băran” organizează un spectacol dedicat celor mici.

Pentru prevenirea unor incidente, autoritățile recomandă participanților să respecte regulile organizatorilor, să adopte un comportament civilizat, să supravegheze copiii în zonele aglomerate și să fie atenți la bunurile personale. De asemenea, este recomandat ca cetățenii să evite implicarea în conflicte de orice natură.

Jandarmeria reamintește că orice situație care necesită intervenția forțelor de ordine poate fi semnalată la numărul de urgență 112 sau direct patrulelor aflate în teren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.