Acasă Politic Crin Antonescu, la Slatina

Crin Antonescu, la Slatina

32

Cine ar fi crezut în urmă cu câteva luni, cine și-ar fi imaginat vreodată…
Toate scenariile sunt posibile în viața politică din România.
Cu niște ani în urmă un adversar declarat al compromisului, după niște alegeri prezidențiale anulate, cu statutul de autoexilat din viața publică, Crin Antonescu revine în atenția opiniei publice din țara unde partidele din arcul guvernamental au căutat candidat pentru alegerile prezidențiale din mai. Și au găsit în persoana lui Crin Antonescu.

Plecat în periplu electoral, alesul lor, al PSD, PNL și UDMR a ajuns și la Slatina, acolo unde în formula reunită a PSD și PNL a avut loc o întâlnire cu activul celor două partide.
După discuții cu actorii politici din județ a avut loc o conferință de presă în sala Europa de la Consiliul Județean Olt, precedată de o ședință foto cu pesediști, liberali.

Flancat de Marius Oprescu, președintele PSD Olt, Gigel Știrbu, președintele PNL Olt, Antonescu a răspuns întrebărilor din genul celor care i se pun și i se tot vor pune în această perioadă în care de pe bancheta din spate a unui Audi A8, cu număr de Prahova, Crin Antonescu va încerca să redescopere România din care pleca acum zece ani. Aceeași
țară, dar o altă lume..

Încercând să genereze unitate, să provoace consens, la Slatina, Antonescu i-a pus la aceeași masă pe ireconciliabilii Oprescu și Știrbu.
Cei care au găsit calitățile candidatului care poate să fie un bun președinte.
Singurul oltean, criticat de către Antonescu a fost Valeriu Stoica, născut la Tufeni, fost președinte al PNL, cel care îi cere să dea dovadă de generozitate și patriotism și să se retragă din competiție în favoarea președintelui interimar, Ilie Bolojan..

Ironic, acid, dar coerent, Crin Antonescu nu a produs senzaționalul și nu se retrage din competiție, pentru că mirajul funcției de președinte este un generator de adrenalină căruia oamenii normali nu-i pot rezista. Iar, la Slatina ,Crin Antonescu a încercat să fie..om.

Altfel, cei care îl știu de pe vremea când fascina prin discursuri de la tribuna Parlamentului, de prin târgurile rurale de altădată, generos în verb, adjectiv: onoare, Dumnezeu,conștiință, rușine, umor, etc.
Despre celelalte, nu prea sunt mai multe de spus, scris…

Altfel, istoria se scrie sub ochii noștri. Pe 6 martie, la Slatina a predat profesorul de istorie Crin Antonescu, de la Tulcea…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.