Societatea Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” SA a emis un aviz tehnic de principiu privind alimentarea cu gaze naturale a comunei Bârza și a satului Brăneț din județul Olt. Acest aviz a fost acordat ca urmare a cererii depuse de U.A.T. Bârza și în conformitate cu reglementările naționale din domeniul energiei.
Ion Anuța, primarul comunei Bârza: „Acest proiect reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii de utilități din comuna Bârza, oferind locuitorilor acces la o sursă de energie eficientă și sustenabilă. Implementarea acestuia va contribui la dezvoltarea economică și la îmbunătățirea calității vieții în zonă”.
Conectarea la sistemul național de transport al gazelor naturale va fi realizată prin următoarele soluții tehnice:
-Racord de înaltă presiune nou, dimensionat corespunzător (PN50), amplasat pe terenul UAT Bârza, Olt. Acesta va fi conectat la conducta de transport gaze naturale DN600, PN50 bar, Ghercești-Jitaru, care se află în faza de execuție cu termen estimat PIF în 2026.
-Stație de reglare-măsurare-predare a gazelor naturale (SRMP) nouă, având următoarele caracteristici:
Debit: 1.000 Smc/h
Presiune nominală: PN50 bar
Presiune de ieșire: 5-6 bar