Acasă Actualitate OPERAȚIUNEA „COSMA”

OPERAȚIUNEA „COSMA”

119
LUMEA DE AZI este și va continua să fie „MARCATĂ” de EVENIMENTE între care cele DIN și DUPĂ al II-lea RĂZBOI MONDIAL, au făcut posibilă evoluția OMENIRII, coordonată valabilă și pentru ROMÂNIA.
În acest context, marcat acum la 79 de ani de la VICTORIA din 1945, este „meritoriu” să ilustrăm adevăruri cu privire și la unele „ASPECTE” care, în timp, au fost atent „OCOLITE” în speranța de a rămâne în NEUITARE.
Între acestea se află și OPERAȚIUNEA „COSMA”, care este NUMELE de COD al planului prin care urma ca ROMÂNIA să declanșeze operațiunile contra trupelor germane și maghiare de pe întreg teritoriul țării și din zona armatelor.

Doc. 1382 MAI 1945
Sinteza MARELUI STAT MAJOR ROMÂN, la sfârșitul războiului antihitlerist
„ACTUL ROMÂNIEI de la 23 august 1944, urmat de acțiunea ei militară imediată și susținută până la capitularea GERMANIEI, reprezintă unul din cele mai importante aporturi pentru cauza NAȚIUNILOR UNITE într-o fază și într-o REGIUNE decisivă pentru înfrângerea rezistenței germane.
ACTUL de la 23 august 1944 a fost preconceput și pregătit nu numai în domeniul politic, dar și în cel militar. Prevederile și dispozițiile au fost dirijate de un număr restrâns de ofițeri sub ordinele directe ale MAJESTĂȚII SALE REGELE.
Printre aceste măsuri:
1. OPERAȚIUNEA „COSMA”
– o primă dată proiectată pentru „EA” a fost ziua de 12 iunie 1944. Operațiunea a fost, însă, amânată, probabil din cauza situației generale care la acea dată nu oferea suficiente șanse de reușită.
În cursul proiectului „COSMA” s-a stabilit și ținut la continuu la curent situația efectivelor și dislocarea trupelor germane pe teritoriul țării.
2. NETRIMITEREA pe front a diviziilor de recruți și menținerea lor pe teritoriu.
3. BULETINELE INFORMATIVE au orientat COMANDAMENTELE ROMÂNE asupra SUPERIORITĂȚII forțelor NAȚIUNILOR UNITE.
4. MĂSURI luate pentru întărirea forțelor din regiunea CAPITALEI – folosind diferite pretexte față de forțele germane grupate în regiunea PLOIEȘTI – BUCUREȘTI.
5. STAREA DE SPIRIT în armată – favorabilă actului de la 23 august 1944 – este deosebit de important a se menține și starea de spirit a armatei române.
(…)
III. AVANTAJELE aduse NAȚIUNILOR UNITE prin acțiunea ROMÂNIEI:
– a condus la o totală răsturnare a frontului strategic german în SUD-ESTUL EUROPEI și prin aceasta la o CRIZĂ pe care GERMANIA nu o mai putea remedia.
– o mare pierdere de forțe pentru GERMANIA.
– ROMÂNIA a făcut ca raportul de forțe dintre GERMANIA și NAȚIUNILE UNITE să fie modificat cu valoarea a 85 divizii, în profitul NAȚIUNILOR UNITE.
– acțiunea militară a ROMÂNIEI a produs o INFLUENȚĂ POLITICĂ și MILITARĂ DETERMINANTĂ în favoarea NAȚIUNILOR UNITE.
ARHIVA M.A.N. Fond 984, Dosar 1904, fila 224-234
Pe de altă parte, când „SE VA SCRIE ISTORIA” cu toate ale sale, PE BUNE, va trebui să se evidențieze CORECT atitudinea NAȚIUNILOR UNITE față de ROMÂNIA, în diferite ipostaze, și în acest scop, acum, la 79 de ani de la MAREA VICTORIE „devoalăm” următoarele documente numai și numai pentru ADEVĂR.
Doc. 1386 – iunie 1945
Memoriu al reprezentanței române în COMISIA ALIATĂ DE CONTROL, cu privire la îndeplinirea prevederilor CONVENȚIEI DE ARMISTIȚIU
Art. 11 al CONVENȚIEI DE ARMISTIȚIU stabilește despăgubirile de război pe care trebuie să le plătească ROMÂNIA – până la 1 iulie 1945.
1. PRODUSE PETROLIERE: 1.204.600.000 kg. → 14.909.521 dolari;
2. CEREALE: 424.000.000 kg. → 9.966.350 dolari;
3. VITE: 88.130 buc. → 744.812 dolari;
4. MATERIAL LEMNOS: 129.700 m² → 1.113.955 dolari;
5. CAI: 13.000 buc. → 741.000 dolari;
6. LOCOMOTIVE: 65 buc. → 966.415 dolari;
7. INSTALAȚIUNI INDUSTRIALE: 3.062.227 dolari;
8. VASE MARITIME și FLUVIALE: 5.817.195 dolari.
Art. 12 obligă ROMÂNIA să restituie în bună stare bunurile ce au ridicat din „teritoriile U.R.S.S (deși acestea erau românești) BASARABIA, TRANSNISTRIA, BUCOVINA.
– în valoare de 970 miliarde. Per total, cheltuielile suportate în lumina celor de mai sus, plus „ALTELE”, efortul românesc se ridică la 1.500 miliarde.
În afară de cele de mai sus, pentru subsistența armatei sovietice, ROMÂNIA a suportat între 23 august 1944 – 31 mai 1945:
1. CEREALE și derivate: 153.574.000 kg. → 15.357 vagoane;
2. LEGUMINOASE: 104.079.000 kg. → 10.407 vagoane;
3. CARNE: 18.051.000 kg. → 1.885 vagoane;
4. CONSERVE de CARNE: 3.875.000 kg. → 387 vagoane;
5. GRĂSIMI: 1.635.000 kg. → 163 vagoane;
6. PRODUSE LACTATE: 1.246.000 kg. → 124 vagoane;
7. PEȘTE: 885.000 kg. → 88 vagoane;
8. DELICATESE: 276.000 kg. → 27 vagoane.
În zadar ROMÂNIA a contestat, căci multe din „CHELTUIELI” nu se încadrează în CONVENȚIA DE ARMISTIȚIU.
ARHIVELE STATULUI – București – Fond CASA REGALĂ. Dosar 384, f. 1-7

De altfel, „ÎN FINAL”, la PARIS – 1947, la semnarea TRATATELOR DE PACE, între ALIAȚI și statele AXEI, ROMÂNIA, parcă neglijată pentru eforturile sale uriașe, a trebuit să semneze din partea AXEI, alături de ITALIA, UNGARIA, BULGARIA și FINLANDA.
Mai mult, referitor la UNGARIA și ROMÂNIA, deși aflate o vreme în conflict armat, nu a existat un tratat de pace direct între ele, ci „terminarea” stării de război a fost menționată în tratatele semnate cu ALIAȚII.
Dacă adăugăm și daunele de război ale țării noastre, ce trebuiau plătite U.R.S.S, pe lângă cele deja plătite cu vârf și îndesat până în iulie 1945, ce se ridicau la uriașa sumă de 300.000.000 dolari (la valoarea din 1938), suntem obligați să ne „raportăm” la documentul 962 din 28 oct.1944, prin care STALIN și CHURCHILL hotărâseră SOARTA ȚĂRII NOASTRE, printr-o ÎNȚELEGERE SECRETĂ la „UN PAHAR” de votcă și whisky, în vizita britanicului la MOSCOVA pe 9 octombrie 1944.
Vizita lui CHURCHILL la MOSCOVA se produce într-un moment în care evenimentele militare au făcut destul de oportune consultările directe cu STALIN asupra BALCANILOR.
Principalul interes britanic în MEDITERANA ORIENTALĂ presupune o GRECIE și o TURCIE amicale, cu un HINTERLAND pacific…
Principalul interes SOVIETIC stă în securitatea frontierelor sovietice pe care U.R.S.S ar putea, în mod legitim, să încerce a și-o asigura integrând ROMÂNIA, BULGARIA, poate UNGARIA și JUGOSLAVIA, în sistemul securității sovietice.
Țările limitrofe cu RUSIA vor tinde inevitabil să se miște spre orbita rusească, pe când GRECIA va tinde, tot atât de firesc, să se miște în orbita britanică.
ARHIVELE STATULUI – București. Dosar 20, f. 12-14.
AȘADAR, prin acest „DOCUMENT OBRAZNIC” se contura VIITORUL EUROPEI, prin care DESTINUL ROMÂNIEI se „schimba” iremediabil sub comandă sovietică, după model sovietic, în baza celei mai cinice împărțiri a VIITOARELOR SFERE DE INFLUENȚĂ.
VAE VICTIS!

Profesor
ION PĂTRAȘCU
Slatina, Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.