Evenimentul „Gusturi din bătrâni” va avea loc joi, 12 decembrie 2024, ora 13:00, la Muzeul Județean Olt, și include o expoziție de preparate tradiționale oltenești de Crăciun și Anul Nou. Organizată cu sprijinul liceelor de profil și al unor agenți economici, expoziția reînvie obiceiuri culinare și tradiții oltenești. Evenimentul va începe cu colinde și dansuri tradiționale, culminând cu un recital susținut de Diana Monete.
„GUSTURI DIN BĂTRÂNI – expoziție de preparate tradiționale oltenești specifice postului Crăcinului, sărbătorii Crăciunului și Anului Nou, „ca pe vremea bunicii”.
Joi, 12 decembrie 2024, ora 13:00, la sediul Muzeului Județean Olt va avea loc o expoziție de preparate tradiționale oltenești specifice sărbătorilor de iarnă. Expoziția este organizată în colaborare cu Liceul Economic „P.S. Aurelian”, la care au aderat și liceele cu profil gatro-alimentar din județ, respectiv Liceul Tehnologic Nr.1 Balș, Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Caracal, în calitate de parteneri precum și câțiva agenți economici: OLD HOUND, reprezentat de dl. Cătălin Ștefănescu, BAROC CAFE PUB, reprezentat de dl. Cristian Alexandrescu, MARIMIH PATI PRODUCT SRL, reprezentat de dl. Mihai Mîndroc, TOMI BALL CONSTRUCT SRL, care sunt sponsori ai acestei activități. Prin această expoziție de preparate tradiționale am dorit să aducem în lumina zilelor noastre și obiceiurile culinare specifice sărbătorilor din ciclul Crăciunului și Anului Nou, sărbători care durează 12 zile și constituie o perioadă încărcată de evenimente la care participă întreaga colectivitate. Este un ciclu sărbătoresc tradițional ce marchează solstițiul de iarnă. Evenimentul va debuta cu un mic spectacol de colinde, urmat de prezentarea preparatelor tradiționale oltenești specifice acestei perioade”, transmit reprezentanții Muzeului Județean Olt.
𝘗𝘳𝘰𝘨𝘳𝘢𝘮 𝘥𝘦 𝘤𝘰𝘭𝘪𝘯𝘥𝘦
Activitatea, circumscrisă expoziției de preparate tradiționale oltenești va debuta cu reconstituirea colindatului practicat în satul oltenesc tradițional, moment ce se va desfășura în fața muzeului (Plugușorul, Sorcova) și va continua în interior cu un microrecital de colinde și dansuri tradiționale din Olt susținut de elevii Liceului Tehnologic „P. S. Aurelian” Slatina. Momentul se va încheia cu microrecitalul susținut de artista Diana Monete.