Femeie în vârstă de 64 de ani, din Slatina, găsită spânzurată în locuința sa.
Polițiștii au fost sesizați de către un bărbat, despre faptul că mătușa sa, ce locuiește într-un imobil de pe strada Cuza Vodă, nu mai răspundea nici la telefon, nici la ușă.
Echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul femeii. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza morții.
„În seara zilei de 26 noiembrie, în jurul orei 22:10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat de către un bărbat, printr-un apel la 112, despre faptul că mătușa sa, ce locuiește într-un imobil de pe strada Cuza Vodă, nu mai răspundea nici la telefon, nici la ușă. La adresa indicată s-au deplasat de urgență polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina. În urma verificărilor, aceștia au descoperit în locuință trupul unei femei în vârstă de 64 de ani, care era spânzurată de o țeavă. Un echipaj medical solicitat la fața locului a constatat decesul femeii. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza morții. În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt în desfășurare pentru a clarifica toate circumstanțele în care s-a produs acest tragic eveniment”, transmite IPJ Olt.