Vineri, 11 octombrie 2024, polițiștii olteni desfășoară, pe raza județului, operațiunea „FOCUS ON THE ROAD”, destinată creșterii gradului de siguranță rutieră, organizată la nivel european, sub egida ROADPOL (Organizația Polițiilor Rutiere din Europa). Obiectivul principal al acțiunii vizează depistarea și sancționarea conducătorilor auto care aleg să desfășoare activități de natură a le distrage atenția de la volan, punând în pericol, în acest mod, atât siguranța lor, cât și a celorlalți participanți la traficul rutier.
„Ne dorim ca toți cetățenii, nu doar conducătorii auto, să conștientizeze pericolele la care se expun atunci când încalcă o regulă de circulație sau nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice și să se implice activ în creșterea gradului de siguranță rutiere prin respectarea normelor rutiere. Inspectoratul de Poliție Județean Olt își reafirma angajamentul în continuarea activităților pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și crearea unui mediu mai sigur pentru toți cetățenii județului Olt. Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, recomandăm conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă la volan, să nu se lase distrași de dispozitivele electronice, să nu utilizeze telefonul mobil la volan și să păstreze o distanță de siguranță față de autovehiculele care circulă în fața lor”, transmite IPJ Olt.