Deputatul de Olt, Adrian Chesnoiu a fost gazda a unui grup numeros de femei social democrate din județul Olt, în Parlamentul României. „Am discutat despre importanța implicării femeilor în toate domeniile, inclusiv în agricultură și dezvoltare rurală dar evident că și în politică. Am încurajat mereu prezența femeilor în politică și administrație, prezența lor în viața publică demonstrându-ne importanța valorificării experienței lor în definirea politicilor publice eficiente”, declară deputatul.
„Am început săptămâna într-un dialog foarte plăcut cu ocazia vizitei în Parlamentul României a unui grup numeros de femei social democrate din județul Olt. Am discutat despre importanța implicării femeilor în toate domeniile, inclusiv în agricultură și dezvoltare rurală dar evident că și în politică. Am încurajat mereu prezența femeilor în politică și administrație, prezența lor în viața publică demonstrându-ne importanța valorificării experienței lor în definirea politicilor publice eficiente. Partidul Social-Democrat a permanentizat practica implicării femeilor în politică și administrație. Spre exemplificare, listele PSD Olt pentru alegerile parlamentare includ numele a trei colege femei: Siminica Mirea, Cornelia Sulger și a Mariana Marcu-Leanca. Felicit inițiativa colegei mele, doamna senator Siminica Mirea, de a organiza această întâlnire la Parlament, o oportunitate de a discuta despre preocupările și dorința de implicare a colegelor noastre din Olt. Cred în capacitatea și determinarea femeilor de a concretiza proiecte și de a crea armonie acolo unde se află”, se arată în postarea deputatului Chesnoiu.