În weekendul 28-29 septembrie, mare parte a țării va fi lovită de ploi torențiale și abundente cauzate de ciclonul Ashley. În nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, Carpații Meridionali și Orientali, cantitățile de apă ce se vor strânge fiind de până la 90 de litri pe metru pătrat, izolat de peste 100 de litri pe metru pătrat. Astfel, județul Olt a fost plasast sub cod PORTOCALIU.
„COD PORTOCALIU! Interval de valabilitate: 29 septembrie, ora 10 – 30 septembrie, ora 12; Fenomene vizate: ploi torențiale și abundente; Zone afectate: nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, Carpații Meridionali și Orientali; În intervalul menționat, în nordul și estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și Orientali, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50….90 l/mp și izolat de peste 100 l/mp. În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza mesajul inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate”, anunță Administrația Națională de Meteorologie.