Polițiștii olteni au depistat în cadrul unui control efectuat în dimineața zilei de luni, 16 septembrie 2024, un bărbat de 52 de ani, din comuna Studina, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, format din autoturism și remorcă, acesta nedeținând permis de conducere corespunzător categoriei din care făcea parte ansamblul de vehicule. De asemenea, în aceeași zi, în jurul orei 17:40, polițiștii au depistat alt șofer, un tânăr de 25 de ani, din Brastavățu, acesta nedeținând permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Ambii șoferi s-au ales cu dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
„În dimineața zilei de 16 septembrie a.c., în jurul orei 10:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Deveselu au oprit pentru control, pe Drumul Național 54, în comuna Vlădila, un ansamblu de vehicule, format din autoturism și remorcă, ce era condus de către un bărbat de 52 de ani, din comuna Studina. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care făcea parte ansamblul de vehicule. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În ziua de 16 septembrie a.c., în jurul orei 17:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Vișina au oprit pentru control, pe strada Școlii, din comuna Brastavățu, un autoturism condus de către un tânăr de 25 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis IPJ Olt.