Este unul din puținii oameni din spațiul public de la Olt care înțelege să facă din actele de caritate un obicei. Este senatorul Siminica Mirea. Încă o campanie reușită din partea acesteia, tot la SJU Slatina, acolo unde, acum, în prag de sezon rece, echipamentul personalului primește completarea adaptată, iar pacienții, pijamale și cămăși de noapte. Nu în puține secții. Iată cum motivează senatorul Siminica Mirea, gestul în cauză:
„În prima zi mai friguroasă, m-am gândit la cei care au grijă de sănătatea noastră. Grija pentru sănătate și confortul pacienților reprezintă o prioritate, iar acest lucru am încercat să-l reflect în acțiunile întreprinse de-a lungul timpului în sprijinul Spitalului Județean de Urgență Slatina. Astăzi, am reușit să asigurăm echipament pentru sezonul rece necesar personalului medico-sanitar din secțiile UPU, Cardiologie, Ortopedie și Traumatologie, iar pentru pacienți, am oferit pijamale și cămăși de noapte în secțiile de Ortopedie și Traumatologie, Chirurgie Generală, Gastroenterologie, Urologie, Nefrologie, ORL, Recuperare Medicală și Balneologie. Spitalul Județean de Urgență Slatina este primul loc la care apelăm atunci când ne temem pentru sănătatea noastră, iar personalul ne oferă profesionalism, grijă și atenție. Acțiunile noastre nu se opresc aici – continuăm să fim aproape de personalul medical și pacienți, contribuind, pe cât posibil, la îmbunătățirea calității serviciilor și confortului în spital.”