Ieri, 6 septembrie 2024, polițiștii au fost informați cu privire la faptul că un bărbat, de 69 de ani, din București, ar fi abandonat 8 cățeluși, în afara localității Gostavățu, pe malul râului Olt. Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 12.000 de lei.
„La data de 6 septembrie a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați direct, cu privire la faptul că un bărbat ar fi abandonat 8 exemplare canine, în afara localității Gostavățu, pe malul râului Olt. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat, de 69 de ani, din municipiul București, care ar fi abandonat cele 8 exemplare canine. Acesta a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 6, alin. 2, lit. f) din Legea 205/2004 privind protecția animalelor, cu amendă în valoare de 12.000 de lei, exemplarele canine fiindu-i încredințate pentru a fi alăptate de către femela-mamă. Totodată, acestuia i-au fost prelucrate prevederile legii în domeniul protecției animalelor”, a transmis IPJ Olt.
Polițiștii Biroului Pentru Protecția Animalelor trag un semnal de alarmă cu privire la săvârșirea unor astfel de fapte și atenţionează cetățenii că abandonul constă în lăsarea unui animal aflat în proprietatea şi îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrană, adăpost şi tratament medical. Recomandăm cetățenilor să manifeste grijă față de animale, să le asigure un adăpost corespunzător, cantități suficiente de apă şi mâncare, întrucât toţi deținătorii de animale au obligaţia legală de a lua măsurile necesare astfel încât să evite orice suferinţă ce ar putea fi provocată acestora.