Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Coteana a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru violență în familie. Acesta ar fi agresat-o fizic pe mama sa, în vârstă de 65 de ani și a încălcat prevederile ordinului de protecție. Ulterior, joi, 16 august, în jurul orei 01:00, IPJ Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către o femeie, din comuna Coteana, cu privire la faptul că soțul acesteia ar fi fost agresat fizic de către fratele acestuia, pe fondul unui conflict intrafamilial. Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Coteana, s-ar fi deplasat la domiciliul mamei sale, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Slatina, unde ar fi amenințat-o cu moartea pe mama sa și l-ar fi agresat fizic pe fratele acestuia.
„La data de 16 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au reținut un bărbat cercetat pentru violență în familie, amenințare și încălcarea ordinului de protecție. În fapt, la data de 2 august a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către o femeie, din comuna Coteana, cu privire la faptul că fiul acesteia ar fi agresat-o fizic. Din primele verificări, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Coteana, în timp ce se afla la domiciliul său, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat-o fizic pe mama sa, în vârstă de 65 de ani. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, iar împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile. La data de 8 august a.c., Judecătoria Slatina a admis cererea Parchetului și a emis pe numele bărbatului un ordin de protecție, pentru o perioadă de 6 luni. Ulterior, la data de 16 august a.c., în jurul orei 01:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către o femeie, din comuna Coteana, cu privire la faptul că soțul acesteia ar fi fost agresat fizic de către fratele acestuia, pe fondul unui conflict intrafamilial. Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Coteana, s-ar fi deplasat la domiciliul mamei sale, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Slatina, unde ar fi amenințat-o cu moartea pe mama sa și l-ar fi agresat fizic pe fratele acestuia. În urma evenimentului, persoana agresată a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina. În cauză, pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție, amenințare și violență în familie. În urma probatoriului administrat, la data de 16 august a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. În cursul aceleași zile, acesta a fost prezentat Judecătoriei Slatina, care a dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile, bărbatul fiind reintrodus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis IPJ Olt.