Acasă Actualitate D.A.S.I.P Slatina a instituit restricții temporare de circulație pe drumurile publice din...

D.A.S.I.P Slatina a instituit restricții temporare de circulație pe drumurile publice din municipiul Slatina, ca urmare a codului roșu de caniculă

233

Având în vedere avertizările meteorologice privind înregistrarea de temperaturi ridicate(cod roșu), emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru județul Olt, Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public Slatina a instituit restricții temporare de circulație pe drumurile publice din municipiul Slatina.

Restricțiile de circulație, sunt valabile în perioada 15-16 iulie a.c., în intervalul orar 11:00 – 19:00, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12 tone.

Măsurile instituite sunt dispuse în baza prevederilor legale ale Ordonanței de Guvern nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului public poate institui restricții de circulație, semnalizate corespunzător, privind categoriile de transport, viteză, perioadele și intervalele orare, masele și/sau dimensiunile maxime admise ale vehiculelor ce pot utiliza sectorul respectiv.

Excepții fac următoarele categorii de vehicule:
– transportul de persoane;
– ⁠transporturile de animale vii și produse perisabile, de origine animală și vegetală, precum și cele care transportă produse din exploatări agricole;
– ⁠vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
– ⁠transporturi de mărfuri sub temperatură controlată, funerare, poștale, de carburanți, destinate salubrizării, apă îmbuteliată, precum și transporturi militare și de echipamente de prim ajutor.
– ⁠tractări vehicule avariate;
– ⁠distribuire de apă și hrană în zonele calamitate.

Recomandări ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt:
– planificați-vă traseul având în vedere restricțiile de circulație;
– asigurați-vă că aveți suficiente lichide și mâncare astfel încât să nu fie nevoie să vă deplasați pentru a le procura;
– înainte de a porni la drum, asigurați-vă că starea tehnică a autotrenului este corespunzătoare;
– asigurați-vă de funcționalitatea sistemului de aer condiționat;
– îmbrăcați-vă adecvat sezonului cald: haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării/șepci, ochelari de soare.

„Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt recomandă parcarea vehiculelor vizate de restricții, pe cât posibil, în parcări amenajate, astfel încât să nu fie afectată desfășurarea circulației în condiții normale a celorlalți participanți la traficul rutier. Polițistii slătineni vor fi la datorie, pentru a asigura respectarea legislației în vigoare”, transmite IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.