Acasă Actualitate Ovidiu Tănase de la Balș. Doar un accident stupid. Testat negativ!

Ovidiu Tănase de la Balș. Doar un accident stupid. Testat negativ!

2733

În dimineața zilei de 20 iunie, în jurul orelor cinci dimineața, pe raza orașului Balș, în zona Mirila, înscris într-un sens giratoriu, un autoturism a ajuns în decor.
La volan, Ovidiu Tănase, un om foarte cunoscut pe rețelele sociale în Balș.
La locul accidentului a sosit imediat un echipaj de la Ambulanță și unul de la Poliție. Din primele constatări, autoturismul a fost parțial avariat, iar conducătorul auto a fost testat la alcool și drugtest… Rezultat negativ, pe linie!
Transportat ulterior la unitatea medicală, Ovidiu Tănase a fost externat la cerere. Fără traumatisme, sau răni care să necesite internarea sa.
Pe seama acestui accident, în spațiul public, pe social-mediat, au apărut numeroase speculații legate de starea lui Ovidiu Tănase în momentul producerii accidentului.

Pe seama acestui eveniment, la solicitarea Ziarului de Olt, Poliția Olt comunică următoarele:

„La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 04:30, polițiștii orașului Balș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Drumul Național 65 – Europen 574, în afara orașului Balș, a avut loc un eveniment rutier. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din orașul Balș, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 65 – European 574, la intersecția cu Drumul Județean 644, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, s-a răsturnat pe partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate spitalicească. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”.

Concluzia, tristă. Pentru cei de pe Facebook: Ovidiu Tănase nu a consumat alcool sau alte substanțe. Aviz amatorilor care nu își corelează viteza în sensul giratoriu. Niște legi ale fizicii din zona dinamicii sunt mai presus de caii putere…

Autoturismul implicat are poliță RCA valabilă cât și asigurare CASCO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.