Acasă Administrație Cătălin Rotea, o victorie de manual…

Cătălin Rotea, o victorie de manual…

480

A venit primar la Balș în urmă cu patru ani pe un val de simpatie cum nu avusese niciodată orașul față de vreun candidat până la el.
Pe fondul unei administrații erodate, prăbușită în mediocritate chiar. Cu un reper de administrare în zona publică, venea de la conducerea Spitalului Județean din Slatina, unde a relaționat impecabil cu beneficiarul de servicii, pacientul sau aparținătorul. La Primăria Balș, Cătălin Rotea nu a plantat panseluțe, nu a schimbat borduri, și nici nu a comunicat cu grupul statuar din fața Primăriei…
A abordat altfel: o comunicare fără sentințe date, aplicate pe principiul că nu el are întotdeauna dreptate, cu o deschidere către problemele REALE, nevăzute până la el: infrastructura majoră și locurile de muncă de pe plan local, fără a lăsa deoparte și necesitățile strict ale unui oraș nu tocmai complicat. Cătălin Rotea a respectat un manual de utilizare corectă a funcției publice: mai multă administrație locală și mai puțină politică.
Înțelegând că ideologiile sunt deja fapte consumate ale unor alte vremuri.
Cu o creștere în intenția de vot, cu un 65% anticipat și confirmat (fără sondaje făcute de Marius Pieleanu) într-un oraș unde sunt și liberali așa cum nu sunt în alte părți.
Victoria lui Cătălin Rotea, primarul reales de la Balș, este o intervenție reușită. Când toată lumea e de acord cu starea de fapt din fotografia momentului!
Într-un anume fel, pentru alții, în funcție, sau cu gânduri în acest sens, manualul de utilizare a funcției publice deținut de Cătălin Rotea este corect, bun de aplicat. Înainte! Sau, pas cu pas!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.