Acasă Actualitate Primarul Ion Doldurea, împreună cu deputatul Adrian Chesnoiu, au luat startul în...

Primarul Ion Doldurea, împreună cu deputatul Adrian Chesnoiu, au luat startul în cursa de 5 km la „Romanați Trail Run”

96
Astăzi, 11 mai 2024, primarul Ion Doldurea, împreună cu deputatul Adrian Chesnoiu, au luat startul în cursa de 5 km la „Romanați Trail Run”, ediția a III-a, eveniment organizat în Parcul „Constantin Poroineanu” din municipiul Caracal.
Competiția „Romanați Trail Run” a devenit un eveniment caritabil, cea mai mare parte a fondurilor obținute vor fi folosite pentru educația și integrarea socială a copiilor.

„Dragi caracaleni, am încurajat, susținut și promovat sportul profesionist și cel de masă în frumoasă noastră comunitate. Ca primar al orașului, am susținut de la prima ediție „Romanați Trail Run” care așa cum au dorit organizatorii a devenit un eveniment la care să participe toată comunitatea, concurenți și susținători, să ne bucurăm împreună de o ieșire în natură, de sport și de spiritul competiției.
Astăzi, la a treia ediție, sunt bucuros să văd reacția pozitivă a caracalenilor veniți în număr mare în parcul nostru emblematic „Constantin Poroineanu”. Am participat de emoție, la fel ca și în anii trecuți, la cursa de 5km, unde azi mi s-a alăturat și dl. Deputat Adrian CHESNOIU, alături de oameni frumoși, zâmbitori și plini de viață. Primăria Municipiului Caracal a avut parteneri de nădejde, Fundația Județeană pentru Tineret Olt și Rotary Club Caracal. De anul acesta, competiția Romanați Trail Run a devenit un eveniment caritabil, cea mai mare parte a fondurilor obținute vor fi folosiți pentru un proiect în care noi credem – dezvoltarea condițiilor propice pentru educația și integrarea socială a copiilor din comunitatea noastră. Împreună cu echipa mea vom continua lucrurile bune pentru ca orașul nostru să devină un mediu de viață cât mai plăcut pentru concetățenii noștri, un mediu în care copii noștri să cunoască tradițiile și valorile comunității, iar în viitor să își construiască o carieră și să își întemeieze o familie, aici, acasă la Caracal!”
, este mesajul primarului Doldurea.

„Început de weekend plin de soare, relaxare și sport acasă la Caracal! La ora 10.00, împreună cu dl. Primar Ion DOLDUREA, am luat startul în cursa de 5km la „Romanați Trail Run”, ediția a III-a, un eveniment care devine o tradiție pentru comunitatea noastră. Mulți oameni frumoși, zâmbitori, dornici să fie cei mai buni sau să petreacă câteva ore relaxante în comunitate. Toată lumea a fost binevenită, indiferent de vârstă, de la copii la seniori. Încurajarea sportului de masă este importantă pentru sănătatea și starea de bine a concetățenilor noștri. Parcul „Constanțin Poroineanu” a fost plin de suporterii veniți în număr mare să încurajeze concurenții. Continuăm mâine de la ora 11.00, când împreună cu colegii din echipa de fotbal a Parlamentului României vom înfrunta echipa mea de suflet Universitatea Craiova – MAXIMA! Indiferent de vârstă trebuie să avem visuri, iar pentru mine mâine un vis va deveni realitate! Bucuria va fi cu atât mai mare cu cât meciul demonstrativ de mâine va cinsti memoria bunului meu prieten, cel care a fost un mare om de fotbal și conducător al Universității Craiova, „Nea Jane” NIȚULESCU!
Mulțumesc pe această cale domnului primar Ion DOLDUREA și consilierilor locali din Caracal care au acceptat propunerea pe care le-am înaintat-o ca, de mâine, stadionul nostru să poarte numele regretatului nostru „Jane Nițulescu”! Deci dragii mei, oriunde vă aflați, faceți sport!”
, este mesajul deputatului Chesnoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.