Acasă Eveniment Incendiu izbucnit, noaptea trecută, la o magazie, în localitatea Cilieni

Incendiu izbucnit, noaptea trecută, la o magazie, în localitatea Cilieni

135

Pompierii Gărzii Vișina și Detașamentului Caracal, au intervenit noaptea trecută, în localitatea Cilieni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o magazie. S-a intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, iar în sprijin a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tia Mare cu o autospecială de intevenție.

În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta la magazie și bunurile depozitate în interior. Misiunea pompierilor pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative a durat aproximativ o oră și jumătate. În urma evenimentului a ars magazia cu suprafața de circa 50 metri pătrați, 15 tone de cărbune, cinci tone lemne de foc, o tonă de cereale și a fost afectată folia de pe două solarii pe aproximativ 500 de metri pătrați.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect sau cu improvizații.

„Măsuri de prevenire:
– nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
– nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
– nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan;
– verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate”
, se arată în comunicatul ISU Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.