Acasă Eveniment Barbat, în vârstă de 52 de ani, din Deveselu, s-a răsturnat cu...

Barbat, în vârstă de 52 de ani, din Deveselu, s-a răsturnat cu mașina pe centura Caracalului. În urma accidentului, mașina a luat foc, iar bărbatul a fost găsit decedat, ars pe întreaga suprafață a corpului

716

Astăzi, 10 martie, în jurul orei 06:20, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu survenit la un autoturism implicat într-un accident pe centura Caracalului.
Șoferul a fost găsit decedat în autoturism, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului.
Polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comuna Deveselu, în timp ce conducea un autoturism pe VO6G, în municipiul Caracal, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.



„Pompierii Detașamentului Caracal, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit pe centura municipiului Caracal, la un accident rutier urmat de incendiu. La sosirea echipajelor, autoturismul ardea generalizat, iar în interiorul acestuia a fost identificat șoferul, decedat, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului. În urma evenimentului, autovehiculul a ars în totalitate. Evenimentul este cercetat de organele competente”, a transmis ISU Olt.

„La data de 10 martie 2024, în jurul orei 06:20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe VO6G, în municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comuna Deveselu, în timp ce conducea un autoturism pe VO6G, în municipiul Caracal, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier, autoturismul a luat foc, iar bărbatul a decedat. Trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cauzei decesului. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.